Avișay Braverman nu este o personalitate marcantă în Israel. După ce a fost decan al Universității Ben Gurion din Neghev, în anul 2006 el a intrat în politică, alăturându-se Partidului Muncii. În urma alegerilor din primăvara anului 2009, după ce inițial a refuzat alături de ceilalți membri ai Partidului Muncii intrarea la guvernare alături de Beniamin Netanyahu, în final a acceptat participarea la guvernare și a fost numit ministru al minorităților.
Medicina a făcut progrese enorme atunci când vine vorba de tratarea bolilor de inimă. Cu toate acestea, metodele de diagnosticare nu sunt încă printre cele mai bune. Firma israeliană «Arineta» a pus la punct un procedeu de realizare a unor fotografii care le pot da medicilor informații cu totul noi despre condiția inimii și a vaselor de sânge.
Jacob Șribman ocupă postul de director adjunct al Centrului Media Sderot. După vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon, în Fâșia Gaza, el a scris un comentariu referitor la cererea acestuia de a ridica blocada din această regiune.
Presa mondială a relatat pe larg despre anumite evenimente ce par a merge în aceeași direcție. În articolul care urmează vrem să vă oferim o privire retrospectivă asupra confruntărilor diplomatice ale căror consecințe nu pot fi încă anticipate.
Relațiile diplomatice dintre Israel și Statele Unite ale Americii sunt din ce în ce mai încordate. Cu toate acestea, cele mai recente sondaje de opinie indică faptul că Israelul este în continuare foarte popular printre cetățenii americani, iar majoritatea israelienilor, la fel ca până acum, consideră Statele Unite aliatul lor cel mai de încredere.
Interviu cu George Hargreaves
Odinioara, Marea Britanie era o baza misionara pentru intreaga lume. In zilele noaste insa, crestinii se afla in primejdie in aceasta tara. Crestinii britanici sunt deseori tintele intolerantei si ale discriminarii.
Liderii Bisericii din Anglia i-au acuzat pe judecatorii britanici ca fiind predispusi impotriva crestinilor si a crestinismului, dupa o serie de procese impotriva credinciosilor, inclusiv a unei asistente care a fost concediata, deoarece purta o cruciulita la gat. Aceasta a pierdut procesul. Toate acestea se intampla intr-o tara in care crestinsimul este religia oficiala. Insa in Marea Britanie a zilelor noastre, crestinii care isi expun credinta in mod public, risca retrogradarea sau pierderea locului de munca. S-a creat un val puternic de a considera infractiune orice practica sau exprimare crestina.
