Pentru mentalitatea din România, dar și din alte țări europene, misiunea înseamnă să mergi în Africa sau în zone sărace pentru a sprijini oamenii din punct de vedere social și pentru a duce Cuvântul lui Dumnezeu. Însă și domeniul afacerilor poate fi privit ca o zonă în care se poate face misiune, iar liderii sunt provocați să reflecteze asupra acestei perspective.
În comunitățile creștine, afacerile sunt un subiect sensibil, deoarece acest segment al societății este perceput ca fiind afectat de corupție. De câțiva ani, în România există diverse inițiative care vin în sprijinul oamenilor de afaceri creștini, astfel încât ei să-și poată dezvolta ideile pe baza principiilor biblice. Despre un asemenea proiect aflăm în continuare.
Alfa Omega TV este partener media la Heartbeats Festival care va avea loc la Cluj Arena, în 15 și 16 iulie. HeartBeats nu mai este acum doar un concert, ci un festival care va dura 2 zile. Vor fi prezente 7 trupe internaționale (inclusiv o trupă din Ucraina) și 2 trupe din România. Pe lângă concerte, în fiecare seară va exista un mesaj adus de păstorul și speakerul de renume internațional John Maxwell, respectiv de evanghelistul Nick Hall. Acestora se adaugă o serie de spații de socializare / lounge și discuții, spații de vânzare carte, spații de promovare a artiștilor / producătorulor locali șamd. Festivalul creează o atmosferă de bună-dispoziție, un spațiu sigur pentru tineri și familii. Pentru mai multe detalii puteți intra pe siteul www.heartbeats.events.
