La Cluj Napoca s-a inaugurat Teen Challenge România, cel mai nou centru de reabilitare a tinerilor care se confruntă cu dependența de droguri, alcool sau jocuri de noroc. Cu ocazia aceasta, la sediul Teen Challenge Cluj a fost organizată ziua porților deschise. Timp de câteva ore oamenii au putut vizita noul centru, unde au fost întâmpinați de reprezentanți ai Teen Challenge România și de membri ai echipei de la Cluj care le-au prezentat clădirea, facilitățile, dar și în ce constă programul propriu-zis de recuperare.
La Timișoara a fost organizat Marșul pentru Viață, o manifestare pentru conștientizarea gravității avortului și obținerea unei legislații favorabile pentru creșterea natalității și pentru protecția familiei tradiționale. Pace în pântecele matern a fost titlul mișcării de anul acesta. Inițiatorul evenimentului, părintele Ioan Chișărău, preot al Bisericii Greco-Catolice „Sf. Maria Regina Păcii” din Timișoara a spus în discursul său că avortul este crimă, iar în România sunt uciși zilnic prin această procedură aproximativ 400 de copilași.
Este originară din Cluj-Napoca și trăiește în Irlanda. Acum câteva săptămâni, Eszter Studnicka a venit în România împreună cu soțul ei pentru o scurtă vacanță. Între timp a izbucnit războiul din Ucraina, iar ceea ce era un mic concediu s-a transformat în voluntariat la Agenția Kairos din Suceava. Implicarea lor este în zona medicală. De când este aici, Eszter a văzut cazuri care au impresionat-o până la lacrimi.
Conflictul din Ucraina a schimbat viețile oamenilor din această țară, dar și pe cele ale vecinilor. În România, cel mai mult văd urmările războiului, locuitorii din nordul țării: mii de refugiați care au trecut și continuă să treacă granița pentru a încerca să găsească un loc sigur. Încă de la început, organizațiile creștine și bisericile din zona Bucovina s-au implicat pentru a ajuta refugiații ucraineni cu tot ce este nevoie. Una dintre aceste organizații este Agenția Kairos. În continuare vom afla cum s-a implicat asociația suceveană și cum reușesc voluntarii să fie o binecuvântare pentru semenii lor atât de greu încercați.
Românii s-au mobilizat extraordinar în a-i ajuta pe refugiați, însă în țara noastră au ajuns și străini care își doresc să dea o mână de ajutor ucrainenilor din vămile românești. Alex și Vera Fedorchuk sunt din Ucraina, dar au emigrat în Statele Unite ale Americii cu mai bine de 20 de ani în urmă. Acum au simțit o chemare specială în a se întoarce la granița țării lor natale cu România și a-i transporta pe refugiații ucraineni unde au nevoie.
