Profeții Israelului vorbesc în Biblie, în multe pasaje, despre revenirea poporului evreu (din diaspora, din cele patru colțuri ale pământului) în Țara Promisă, lăsată de Dumnezeu prin testament veşnic lui Avraam şi urmaşilor Lui.
Ezechiel vorbește despre însuflețirea poporului evreu și întoarcerea lor în Israel (Ezechiel 37:1-14, valea oaselor uscate). Isaia (Isaia 43:5-8) și Ieremia (Ieremia 16:14-16) ne spun că întoarcerea lor va fi „surdă și oarbă” și că întoarcerea lor din ținutul de Nord - Rusia și fostele Republici Sovietice - va fi mai uimitoare decât exodul din Egipt. Cartea Exodul descrie cum a început totul cu întoarcerea poporului evreu din Egipt în Țara Promisă.
