Aș vrea să ridic o întrebare care m-a preocupat foarte mult și continuă să mă preocupe: De ce, ca și creștini reformați, și în mod deosebit ca și creștini evanghelici, ne este atât de greu să înțelegem că pe lângă dimensiunea lucrării de răscumpărare individuale a lui Dumnezeu există și o dimensiune colectivă? Trei gânduri legate de acest aspect:
Promisiunile lui Dumnezeu pentru „întreg Israelul” rămân valabile pentru mulți
Încă din perioada părinților Bisericii, de exemplu din secolul al II-lea până în secolul al V-lea, Biserica a negat că Israelul ar avea o importanță de durată înaintea lui Dumnezeu. Era o învățătură obișnuită cum că Biserica a înlocuit Israelul o dată pentru totdeauna („teologia înlocuirii”).
De la Augustin până la Luther, și până la tânărul Karl Barth (care mai târziu și-a schimbat părerea), „taina” lui Pavel din Romani 11:25ff era pur și simplu greu de crezut, și anume, că „întreg Israelul” va fi mântuit. Fiecare evreu în parte? Da. Dar întreaga națiune? E imposibil! Mulți credincioși, învățători ai Scripturii și teologi se confruntă cu aceeași problemă.
