Confruntările, visele, speranțele și victoriile pe care le-au trăit femeile din Biblie sunt relevante și astăzi?
Invitat la conferința anuală, din 2025, a Asociației Consilierilor Creștini din România, desfășurată în Cluj-Napoca, pastor Emil Bartoș a adus în atenția participanților un mesaj despre reziliența în suferință din perspectivă teologică și pastorală. Prima parte a fost dedicată argumentelor apologetice, iar a doua parte a fost dedicată rolului comunității, a bisericii sau grupurilor, în special din perspectivă pastorală.
Acest episod subliniază nevoia discernământului spiritual și a preocupării reale pentru înțelegerea vremurilor în care trăim. După modelul fiilor lui Isahar, suntem chemați să înțelegem corect contextul și să luăm decizii înțelepte, aliniate cu voia lui Dumnezeu.
Iertarea nu este opțională în viața credinciosului, ci o condiție esențială a relației noastre cu Dumnezeu: „Dacă nu iertați, nici Tatăl vostru nu vă va ierta.”
La conferința anuală din 2025 a Asociației Consilierilor Creștini din România, desfășurată în Cluj-Napoca, soții Răzvan și Petronela Predatu au vorbit despre reziliența emoțională și gestionarea emoțiilor. Mesajul lor a fost structurat în trei părți.
- Inimi reziliente în fața neliniștii | Sesiunea 1 | Conferința „Reziliență în vremuri tulburi”, 2025
- Înțelepciunea din povestea vieții tale | Sesiunea 10 | Conferința națională a femeilor, Mamaia 2025
- Jᴏʏᴄᴇ Mᴇʏᴇʀ | Câmpul de bătălie al minții
- Scoate gândurile la lumină | Un dar pentru tine 4.45, cu Maria Boldea
