În decursul anilor de slujire, am descoperit că trăirea prin credință necesită asumarea unor riscuri, deoarece planurile Domnului pentru noi sunt mereu mai mari decât ce putem face pe cont propriu. Îmi place foarte mult Efeseni 3:20, unde scrie că Dumnezeu „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”, „prin puterea care lucrează în noi”.
Pe lume, există anumiți oameni în care poți avea mereu încredere. Te poți baza pe ei pentru aproape orice, deoarece vor găsi cumva o soluție. Cu toate acestea, mi-am dat seama că asemenea oameni de încredere sunt puțini.
Cred că ne prinde bine să ne oprim periodic și să facem un inventar al vieții noastre. E important să ne întrebăm „Oare trăiesc viața pe care a vrut-o Hristos pentru mine atunci când a murit pe cruce, sau mă mulțumesc cu ceva inferior?”
Evită zonele periculoase
Ai auzit vreodată expresia: „numără-ți binecuvântările”? Îmi place să pun deoparte un timp în care să-mi număr binecuvântările și să mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu din viața mea. De fapt, am o agendă în care îmi notez toate lucrurile mici și speciale pe care le-a făcut Dumnezeu pentru mine de-a lungul anilor ca să-mi amintesc de bunătatea Lui.
Această serie de 7 broșuri scrise de binecunoscuta autoare Joyce Meyer se concentrează pe biruința în lupta cu emoțiile, prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Broșurile aduc adevăruri biblice pentru cei ce se luptă cu frica, depresia, descurajarea, stresul, singurătatea, nesiguranța, frica și ingrijorările.
