(Pentru Avraam, motivul omenesc pentru ca a sperat) nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi și sămânța ta.”
Psalmul 43:3-10 ne dă o descriere a depresiei şi ne spune cum s-o învingem. Să ne uităm la acest pasaj în detaliu pentru a vedea paşii pe care îi putem face pentru a învinge acest atac al duşmanului.
„Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înlăuntrul meu? Nădăjduiește în Domnul, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.” - Psalmul 42:5
Noi, credincioșii născuți din nou, slujim Trinității – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. În Genesa 1:26 Dumnezeu spune: „Apoi Dumnezeu a zis: ‘Să facem (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) om după chipul Nostru...’” (Biblia amplificată). Versetul acesta Îl descoperă pe Dumnezeu ca Trinitate, iar noi avem nevoie să ne închinăm și să avem părtășie cu fiecare Persoană din Dumnezeire.
Dave și eu ne-am planificat și ne-am rugat ca să îl avem pe fiul nostru Daniel. El nu a fost un accident – l-am dorit. După ce s-a născut, am permis ca schimbarea stilului meu de viaţă să mă afecteze negativ.
