Unul dintre cele mai frapante aspecte ale contextului socioreligios din Europa este procentul ridicat al așa-zișilor creștini nominali. Sunt oameni afiliați unei biserici și/sau care se identifică drept „creștini” în sondaje. Însă merg la biserică numai ocazional sau niciodată, și majoritatea dintre ei nu cred într-un Dumnezeu personal, fără a mai vorbi de credința în Isus Hristos drept unicul Mântuitor al omenirii.

La începutul anului 2019, mă întrebam, ca pastor, care e nivelul spiritual al membrilor din biserica pe care o păstoresc. Mi-am dat seama că pot avea unele percepții, după consiliere, dar nu există o perspectivă largă asupra fenomenului. Vrem să ducem Evanghelia în societate, dar o ducem cu resursele umane pe care le avem, iar fiecare om are nivelul său de spiritualitate.

Stric buna rânduială a unui text argumentativ și încep cu concluzia, ca să scurtez suferința celor care preferă să știe de la început, fără suspans, despre ce vorbim. După care voi detalia cum am ajuns la ea sau care sunt elementele care converg într-acolo. De asemenea, planul este și să explorez câteva dintre consecințele ce decurg din această evoluție a lucrurilor. Concluzia e următoarea: modelul actual al liderului de tribună este pe moarte. Își trăiește ultimele zvâcniri într-o agonie prelungită, neobservată însă din pricina...

Sunt pastor din 1974, de la vârsta de 27 de ani. Am început să slujesc ca pastor în California. După câțiva ani de slujire, am ajuns foarte dezamăgit din cauza lucrării din biserică, pentru că nu câștigam suflete pentru Isus. Ne mulțumeam cu întâlnirile minunate din biserică, cu muzica excepțională. Ne vizitau multe persoane, dar nu ajungeam la cei care aveau nevoie de ajutor.