"Acelea au fost cele mai bune timpuri, acelea au fost cele mai rele timpuri, aceea a fost era înțelepciunii, aceea a fost era nebuniei, aceea a fost epoca credinței, aceea a fost epoca necredinței, aceea a fost perioada luminii, aceea a fost perioada întunericului, aceea a fost primăvara speranței, aceea a fost iarna disperării, aveam totul în față, nu aveam nimic în față, mergeam cu toții în ceruri, mergeam cu toții în altă parte". Acestea sunt primele rânduri ale faimosului roman al lui Charles Dickens, "Povestea celor două orașe", care descriu atmosfera timpurilor înainte de Reforma Franceză din secolul al XVIII-lea. Dar descriu de asemenea și evenimentele premergătoare Reformei Protestante din anul 1517, din secolul al XVI-lea.
Anumite evenimente din istoria umanității par să se bată cap în cap cu toate celelalte. Acestea sunt momente esențiale, care cuprind esența unei ere întregi, cum ar fi evenimentele din Bastilia din 1789 sau căderea Zidului Berlinului în zilele noastre. Un astfel de eveniment a avut loc în anul 410, când orașul Roma a fost jefuit și ars de către un conducător barbar de oști, numit Alaric. Secole de-a rândul, Roma a stat în picioare ca un simbol al stabilității și al continuității, a fost numit chiar "orașul etern". Acum, Roma fusese distrusă de soldații barbari. În Palestina îndepărtată, în micul oraș al Betleemului, Ieronim a primit vestea căderii Romei și a fost șocat și îngrozit. El a plâns și a spus: "Dacă Roma a putut să piară, atunci ce este sigur?"
Istoria creștinismului este istoria împlinirii unei profeții. Creștinismul a început ca o mică grupare în cadrul iudaismului palestinian. Până la sfârșitul secolului I, aceasta devenise deja o adevărată forță în Imperiul Roman. Când Isus a murit, guvernatorul roman, Pontius Pilat, a cerut ca următoarele cuvinte: "Isus, Regele Iudeilor" să fie scrise pe crucea Sa în trei limbi: ebraică, greacă și latină. Aceste trei limbi reprezentau trei lumi în care creștinii primari au dus mesajul unui Răscumpărător crucificat și înviat.
Când ne gândim la nevoia de schimbare a Bisericii, în felul în care se raportează la societate și echipează oamenii în a trăi în fiecare zi în societate, e nevoie să gândim nu în termeni de sertare, ci holistic.
Dacă după revoluție, încrederea românilor în Biserică era pe la 95%, în 2019 ea a scăzut la 50-55% (sondaje IMAS și INSCOP). E o cădere abruptă, în nici 30 de ani!
