De la început, creștinismul a fost politic.
„Atenția la ordinea morală din societate este o datorie a fiecăruia dintre noi, creștinii.”
România este o țară binecuvântată. De la țărmul mării până în vârful munților suntem îmbogățiți; avem doar nevoie de înțelepciune să valorificăm aceste resurse.
Este nevoie de creștini implicați în sferele de influență și decizionale ale unei națiuni. Cum am putea să schimbăm anumite lucruri, dacă stăm în banca noastră și nu facem un pas în direcția în care am dori să vedem anumite rezultate? Riscuri există peste tot. Dacă ne-am da bătuți la fiecare mic obstacol, cum vom ajunge să ghidăm lumea înspre bine, înspre Hristos?
Fiecare persoană, conștient sau inconștient, își formează un set de valori, principii și credințe, pe care mai apoi, le transpune în societate. Indiferent de rezultatele aparente care vin în urma acestora, păstrarea integrității și a principilor biblice nu va rămâne neînsemnată în planurile lui Dumnezeu.
