Bine ați venit la o nouă ediție a emisiunii „Ziua se apropie”, în cadrul căreia vă prezentăm noutăți din lumea creștină.
Koen Carlier relatează despre cum îi ajută organizația Christians for Israel pe evreii din Ucraina să facă aliyah și să supraviețuiască de trei ani, de când a început războiul cu Rusia.
Yigal Ben Shalom are o organizație care lucrează cu copiii expuși pericolului, ajutându-i să facă față traumelor.
Tomas Sandell, președintele și fondatorul Coaliției Europene pentru Israel, o are ca invitată pe Hildegard Bentele, europarlamentară și presedintă a Delegației Parlamentului European în Israel, pentru a discuta despre alegerile ce tocmai au avut loc în Germania, despre cum vor afecta acestea relațiile dintre Germania și UE, dar și cu SUA, cât și despre situația actuală din Europa cu privire la războiul din Ucraina și la situația din Fâșia Gaza.
Asociația Billy Graham și Samaritans Purse au sărit în ajutorul ucrainienilor prinși în mijlocul războiului pentru a le arăta că Dumnezeu ne e alături oricând, chiar și în situații de criză.
