• English
  • Contact
  • Cartea Cărților
Rugăciune
TV LIVE
AOTVi
AOTV Transition
  • Acasă
  • Alfa Omega
    • Cine suntem și ce facem
    • Ce spun alții despre AOTV
    • Noutăți Alfa Omega TV
    • Proiecte - Cum poți fi parte?
    • Donează
    • Campanii media
    • Aplicația mobilă AOTV
    • Newsletter email
    • Revista AOTV Magazin
    • Pagina de Facebook AOTV
  • Canal TV
    • Programul AOTV
  • Donează

2-3 Miscarea de rugaciune din Romania

România - actualități comentate

2-3_rugaciune1_700

Îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” (Isaia 56:7)

În ultimii ani, în România, Domnul motivează tot mai mulți  credincioși din toate denominațiile spre a se a apropia mai mult de El, prin sfințire, post și rugăciune. Având moduri diferite de exprimare, dar aceeași dorință fundamentală de a căuta fața lui Dumnezeu și de a se apropia de El mai mult, credem că aceste mișcări de rugăciune pregătesc Biserica pentru venirea Domnului.

David, un rege aparte în istoria poporului ales, a fost primul care a înțeles inima lui Dumnezeu, chiar dacă era sub Lege. El știa că laudele și închinarea sunt mai plăcute lui Dumnezeu decat jertfele și era profund  pasionat de a sta în prezența lui Dumnezeu (Ps.69:30-31, Ps. 84, Ps. 22:3). Ajuns rege al Israelului, el organizează un mod nou de închinare, angajând mii de oameni pentru a asigura lauda și închinarea în permanență înaintea lui Dumnezeu, zi și noapte (1 Cron. 15, 16). Consecința acestui lucru a fost o perioadă de trezire și de binecuvântare extraordinară a națiunii Israel.

După moartea lui David, a urmat un declin al închinării zi și noapte în fața lui Dumnezeu, pe măsură ce națiunea Israel se indepărta de Domnul. Însă cartea Cronicilor atestă că sub regii care i-au urmat, fiecare moment de trezire ce a urmat în rândul poporului ales a fost însoțit de o reînviere a închinării perpetue, așa cum a fost ea instituită de David.

Profetul Amos vorbește despre restaurarea cortului lui David în contextul vremurilor din urmă și al unor mari tulburări - “În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile și-l voi zidi iarăși cum era odinioară” (Amos 9:11). Apostolul Iacov citează această profeție, plasând-o ferm în contextul noului legământ și definind scopul acestei mișcări de rugăciune și închinare permanentă: “pentru ca rămășița de oameni să caute pe Domnul, ca și toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu”. (Fapte 15:16-18)

2-3_rugaciune_chisarau_250Poate acest lucru să se întâmple în România? Noi credem că da. Vedem oameni din toate denominațiunile creștine care Îl caută pe Dumnezeu și care doresc să stea în prezența Lui mai mult decât orice. Sub diverse forme de exprimare și cu diverse particularități, Domnul trezește inima multor români și îi activează pentru a restaura cortul lui David în România.

Deși suntem siguri că sunt mai multe, noi, cei de la Alfa Omega TV, știm de mișcări organizate de rugăciune la București, Oradea, Cluj, Timișoara, Reșița, Arad, Viena, Bazna și Ploiești... Multe din aceste întâlniri ies din tiparul unor programe de biserică obișnuite și se caracterizează adesea prin interconfesionalitate - unitate în diversitate. Scopul lor nu este să concureze cu o biserică, ci să ofere un context în care credincioșii din localitatea respectivă să poată veni împreună pentru a se închina lui Dumnezeu indiferent de confesiune. Acești credincioși se roagă pentru comunitățile lor, pentru liderii lor, pentru România, și de asemenea se implică în proiecte sociale, spre slava lui Dumnezeu.

În cele ce urmează, vă vom prezenta două mișcări de rugăciune.

ADORAȚIA EUHARISTICĂ PERPETUĂ

2-3_rugaciune_chisarau2_150Parohia greco-catolică Sf. Maria Regina Păcii și Unității - Timișoara Cortul lui David deja funcționează în România. Din septembrie 2006, în Timișoara există un lanț de rugăciune neîntrerupt, zi și noapte, în cadrul bisericii greco-catolice Sfânta Maria Regina Păcii și a Unității tuturor Creștinilor (www.reginapacis.ro).

Preotul-paroh Ioan Chișarău a primit chemarea de a institui un lăcaș de adorare euharistică perpetuă în care Isus să fie proslăvit în urma unui pelerinaj la Medjugorje, o mănăstire din Bosnia. În contextul în care
nu era construită nici biserica, acest lucru părea o nebunie. Însă, fiind planul lui Dumnezeu, lucrurile au început să vină împreună - finanțe, expertiză, resurse umane - însă această lucrare s-a născut prin multă rugăciune și prin credință.

Cu aprobarea episcopului, preotul Chișarău a inclus și o capela de rugăciune permanentă în planurile noii biserici care urma să fie construită în Timișoara. Adorația euharistică perpetuă - lanțul de rugăciune și închinare permanentă - a început în toamna anului 2006, continuând de atunci, și implicând sute de credincioși. Și Dumnezeu își revarsă binecuvântarea, existând în contextul acestei lucrări mărturii de oameni vindecați, mântuiți și eliberați.

Cei ce doresc să fie parte din acest lanț se înscriu pentru o oră în care stau în prezența lui Dumnezeu cu reverență și respect și se roagă în tăcere. Regulat, se organizează nopți de veghe și rugăciune, având participanți chiar și din alte denominațiuni creștine.

Preotul Chișarău consideră rugăciunea ca o respirație a sufletului, vitală pentru supraviețuirea credinciosului. Pentru lucrarea de adorație euharistică perpetuă pe care o supervizează, elementul central este prezența lui Isus Cristos în mijlocul lor pe altar.

Credincioșii din alte denominații sunt bineveniți în cadrul acestei lucrări. Parohia greco-catolică colaborează cu bisericile ortodoxe și evanghelice din oraș, credincioșii din aceste biserici participând și ei la adorarea euharistică perpetuă, astfel încât lanțul de rugăciune să nu fie întrerupt nici măcar o oră.

Prezența lui Dumnezeu în mijlocul unei comunități schimbă inimile oamenilor și îi motivează să urmeze principiile Lui. Din această mișcare de rugăciune s-a născut dorința de a sta pentru drepturile copiilor avortați, materializată prin organizarea Marșului pentru Viață, eveniment care în martie 2012 a avut loc în 19 orașe din România. Recunoscând însă că sursa avortului o reprezintă imoralitatea sexuala, biserica Sf. Maria Regina Păcii și Unității susține activ castitatea, tinerii acestei comunități fiind încurajați să facă un angajament de abstinență sexuală până la căsătorie.

CASA DE RUGĂCIUNE INTERNAȚIONALĂ TIMIȘOARA / BAZNA

2-3_claudius_150În urma unei vizite în 2005 la misiunea IHOP din Kansas City, Claudius Sămărtinean a primit chemarea lui Dumnezeu de a deschide un loc de închinare și rugăciune permanentă - o Casă de rugăciune. Începând în Bazna, jud. Sibiu, și apoi la Timișoara, casa de rugăciune funcționează în regim de 4-6 ore pe zi, cu scopul de a ajunge la 24/7, dupa modelul davidic.

În cartea Apocalipsa este descrisă închinarea zi și noapte adusă înaintea lui Isus - casa de rugăciune încearcă să reflecte pe pământ realitățile din ceruri. Elementul central casei de rugăciune este faptul că Isus Cristos este vrednic de închinarea noastră permanentă, zi și noapte. Casa de rugăciune este un context în care oamenii să poată veni pentru a se închina liber înaintea lui Dumnezeu la orice oră, și pentru a primi rugăciune de la alți frați.

Casa de rugăciune se roagă atât pentru cazuri individuale, cât și pentru bisericile din localitate, pentru liderii națiunii, pentru economie, face ispășire pentru păcatele țării și mijlocește pentru trezire spirituală. Un alt obiectiv major este pregătirea Bisericii pentru vremurile de pe urmă, pentru ca fiecare credincios să-L cunoască în mod intim pe Mântuitorul său și să aștepte revenirea Lui.

De asemenea în contextul casei de rugăciune, Dumnezeu a conștientizat credincioșii despre gravitatea avortului, a sângelui nevinovat vărsat care face România să fie pe primul loc la avorturi în lume. Casa de rugăciune mijlocește pentru iertare, publică literatură pro-viața și participă la evenimente sociale pentru a ridica acest păcat de peste națiunea română.

2-3_rugaciune2_700

Acest articol este publicat si in revista Alfa Omega Magazin. Va puteti abona sa primiti prin posta aceasta revista, lasand adresa dvs. prin formularul regasit in pagina de abonare.
Cererile de rugaciune ale lunii aprilie 2012

Cererile de rugaciune ale lunii aprilie 2012

România - actualități comentate

„Daca poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, si va cauta FaTa Mea si se va abate de la caile lui rele - il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul, si ii voi tamadui tara". 2 Cr 7:14

Pentru Biserica sa ne rugam pentru:
  • Sfintire, consacrare, dimesiune profunda a relatiei personale cu Domnul, prin Cuvint si o viata de rugaciune neincetata, discernamint si curaj in a-L marturisi pe Domnul.
  • Sa ne rugam pentru iesire din letargie si nepasare, iesire din forme de autoamagire si autoneprihanire; TREZIREA CREDINCIOSILOR si pocainta reala. (Ap 3:1-3).
  • Sa ne rugam pentru verticalitate si integritate in Biserica Domnului, ca spiritul tradarii de frati sa fie nimicit. Sa ne rugam pentru LOIALITATE in Trupul lui Cristos. 
Citește mai mult: Cererile de rugaciune ale lunii aprilie 2012

2-3 Un nou sezon, o noua chemare - Reteaua de riugaciune pentru Romania

România - actualități comentate

2-3_prayernet

Cu acest verset cheie a pornit Rețeaua de Rugăciune pentru România în septembrie 2001. Cu viziunea de a mobiliza Armata Domnului din România, pentru acoperirea neîncetată a țării în rugăciune și post. Și cu scopul de a pregăti avansarea Împărăției lui Dumnezeu în țara noastră, ca puterea Evangheliei Domnului Isus Cristos să fie vestită fiecărui român și ca România să experimenteze trezirea spirituală.

Așa a pornit această rețea de rugăciune. Cu mult entuziasm la început, apoi la unii a intervenit apatia, descurajarea. Mulți au renunțat pe drum, dar totuși… au fost și dintre cei ce au perseverat. Domnul le cunoaște inimile, luptele, provocările... și totuși n-au abandonat. Cred că dacă astăzi vedem semnale ale trezirii în țara noastră se datorează și perseverenței celor ce au stat ani de zile în spărtură pentru țară și n-au abandonat când a fost greu și când parcă nu se vedea mai nimic.

Din mărturiile câtorva care mi-au scris am aflat cu bucurie că, pentru ei, faptul că s-au putut ruga pentru țară ca parte din această Rețea de Rugăciune pentru România a însemnat bucurie, binecuvântare, creștere a credinței. Cât de încurajată am fost!

Acum cred cu tărie că este un nou început, un nou sezon! Nu e momentul descurajării sau al resemnării mioritice, ci e momentul unei mobilizări masive în rugăciune strategică pentru trezirea României, - pentru orașe, pentru familii,pentru tânăra generație, pentru stabilitate pe toate planurile, pentru pacea și protecția țării, pentru împlinirea promisiunilor Domnului pentru România. Anul 2012 este un an de declanșare a trezirii, de avansare strategică după planul Domnului pentru țara noastră. E nevoie să ne rugăm și să nu ne lăsăm, cu acea dârzenie, acea încăpățânare a perseverenței. Să ne rugăm și vom vedea răspunsuri, schimbări, transformări - miracolele lui Dumnezeu în România.

Dar e nevoie să ne unim! Și prin această Rețea de Rugăciune pentru România, prin faptul că mulți ne rugăm în acord pentru punctele de rugăciune primite în fiecare lună, se declanșează schimbări în domeniul spiritual și vin răspunsuri în domeniul natural. Prin faptul că participanții se învoiesc să se roage în cursul lunii pentru aceleași motive de rugăciune, Duhul Sfânt creează unitate și acord în Trupul lui Cristos din România. Iar efectele acestei unități se răsfrâng ca un val de binecuvântare peste biserici și peste țară.

Vă îndemn să continuați, ca și în lunile precedente, să vă rugați o oră pentru România, la ora 6 dimineața sau la ora 6 seara (jertfă necurmată- ora jertfei de seară și de dimineață) într-una din zilele săptămânii (luni--duminică), după cum alege fiecare. De asemenea vă îndemn să vă rugați și în întâlnirile bisericii, în grupe de casă, adunări de rugăciune.

Este bătălia pentru România la care ne cheamă Domnul - în rugăciune și post, în pocăință și smerenie! Dacă până acum n-ați fost parte din această Rețea de Rugăciune pentru România, este timpul să vă decideți! Dacă doriți să primiți punctele de rugăciune pentru țară la începutul lunii, vă rog să mă contactați. Puteți trimite un email la adresa : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau puteți suna la 0256-284.913 pentru a ne transmite adresa poștală ca să primiți cererile de rugăciune prin poștă.

Fie ca Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste România și să ne dea PACEA!

2-3_prayernet_mirelaMirela Pețan
Coordonator al Rețelei de Rugăciune
pentru România
www.prayernet.ro

O CHEMARE SPECIALĂ PENTRU ACEST SEZON, DE LA ÎNCEPUTUL LUNII  MAI ȘI PÂNĂ LA ÎNCHEIEREA ALEGERILOR PARLAMENTARE (NOIEMBRIE 2012) ESTE SĂ NE ÎNVOIM CA ÎN FIECARE ZI DE VINERI SĂ NE UNIM CÂT MAI MULȚI ÎN POST ȘI RUGĂCIUNE PENTRU ROMÂNIA, PENTRU CEI CE URMEAZĂ SĂ FIE ALEȘI ÎN STRUCTURILE DE AUTORITATE DIN ȚARA NOASTRĂ, PENTRU PROTECȚIA, SIGURANȚA ȘI STABILITATEA ȚĂRII.

Puterea Rugăciunii – emisiune săptămânală pe canalul Alfa Omega TV
Difuzare: sâmbătă ora: 19:00, miercuri ora: 14:30 (reluare), sâmbătă ora: 00:00 (reluare)
Împreună cu invitații săi, sau folosind înregistrări de la evenimente și întâlniri de rugăciune, Mirela Pețan vă provoacă la rugăciune și mijlocire pentru cauze personale sau care țin de biserica, orașul sau națiunea română. Un punct mereu prezent în emisiune: Israel și înțelegerea vremurilor. La începutul fiecărei luni, emisiunea prezintă și punctele de rugăciune lunare ale Rețelei de rugăciune pentru România  (www.prayernet.ro).

Acest articol este publicat si in revista Alfa Omega Magazin. Va puteti abona sa primiti prin posta aceasta revista, lasand adresa dvs. prin formularul regasit in pagina de abonare.
2-2 Miscarea Peniel - O lucrare de pionierat in randul tinerilor

2-2 Miscarea Peniel - O lucrare de pionierat in randul tinerilor

România - actualități comentate

Pe parcursul celor 17 ani de existență, mișcarea Peniel a atins mii de tineri cu Cuvântul lui Dumnezeu, viețile acestora stând ca mărturie a faptului ca Dumnezeu își pregătește și își sfințeste o generație a cărei inimă să fie întreagă a Lui.

Citește mai mult: 2-2 Miscarea Peniel - O lucrare de pionierat in randul tinerilor

2-2 Pregatirea pentru trezire - Scoala Biblica CRISTOS PENTRU ROMANIA, Cluj-Napoca

România - actualități comentate

sbcpr_pregatirea_pentru_trezire_708px

Suntem în pragul unei treziri fără precedent, unde gloria lui Dumnezeu e gata să fie revărsată peste orice făptură. Burdufurile noi sunt în formare, aproape pregătite ca vinul nou să fie turnat în ele. Multe tipare omenești, granițe denominaționale și garduri religioase vor fi prăbușite de acest râu de viață.

Țara noastră nu are nevoie de o nouă doctrină sau de mai multă învățătură, ci de o reformă a Duhului Sfânt, unde vechile adevăruri prind din nou viață. Avem nevoie de focul Duhului Sfânt în predicile și cântecele noastre. Programele religioase din biserică trebuiesc înlocuite cu întâlniri divine conduse și inspirate de El. Duhul Sfânt trebuie să aibă din nou prioritate în Casa Domnului. Trebuie să învățăm să așteptăm în prezența Lui, să Îi cunoaștem vocea, să ne lăsăm călăuziți, să apucăm povara Lui și să nu acționăm independent. Rutina și activitățile religioase nu dau viață; performanța și truda nu ajută; slova nu-i de ajuns. Duhul e cel care dă viață.

Citește mai mult: 2-2 Pregatirea pentru trezire - Scoala Biblica CRISTOS PENTRU ROMANIA, Cluj-Napoca
  1. 2-1 Nevoia de slujire in Trupul lui Cristos - Rugul Aprins
  2. 1-1 Semnale ale trezirii - masa critica a fost atinsa
  3. 2-1 Ascensiunea dragonului rosu (China) - de Perry Stone
  4. 1-1 Restaurarea Cortului lui David - Casa Internationala de rugaciune Timisoara

Pagina 165 din 168

  • 159
  • 160
  • 161
  • 162
  • 163
  • 164
  • 165
  • 166
  • 167
  • 168
  • +40 256 284913
  • info@alfaomega.tv
AOTV Transition
  • Acasă
  • Alfa Omega
    • Cine suntem și ce facem
    • Ce spun alții despre AOTV
    • Noutăți Alfa Omega TV
    • Proiecte - Cum poți fi parte?
    • Donează
    • Campanii media
    • Aplicația mobilă AOTV
    • Newsletter email
    • Revista AOTV Magazin
    • Pagina de Facebook AOTV
  • Canal TV
    • Programul AOTV
  • Donează