În această ediție a emisiunii ne este prezentat cel mai recent număr al revistei „Alfa Omega TV Magazin” cu titlul „Vremuri de restaurare” în care se vorbește despre restaurarea rugăciunii și a cuvântului Lui Dumnezeu în viața credinciosului.
Gather25, a fost un eveniment unic care a conectat Biserica la nivel global. Peste câteva mii de persoane din România și din alte colțuri ale lumii s-au adunat la BT Arena din Cluj-Napoca pentru a se închina și a se ruga împreună înaintea lui Dumnezeu. În cadrul acestui moment special, creștini din diverse denominațiuni au trăit un moment de unitate profundă, recunoscând importanța unității în trupul lui Hristos.
Barbara Wentroble își exprimă aprecierea față de bordul Alfa Omega și le mulțumește pentru sprijinul constant acordat prin traducerea, tipărirea și lansarea publicațiilor sale în România. Autoarea de la International Breakthrough Ministries subliniază că, datorită susținerii echipei Alfa Omega, cărțile sale au avut un impact semnificativ asupra vieților cititorilor din România.
Cărțile recomandate în această ediție sunt ale autoarei Barbara Wentroble:
* Femei lider pline de îndrăzneală
* Ești uns cu foc
* Eliberând vocea Ekklesiei
* Sala de consiliu a Domnului: Cum să accesezi gloria vindecătoare a lui Dumnezeu
* Sala de consiliu a Domnului: Cum să-ți accesezi darul profetic
* Sala de consiliu a Domnului: Cum să accesezi puterea lui Dumnezeu
ߔ堦Icirc;n luna martie, la orice comandă din Librăria Alfa Omega veți primi GRATUIT cartea ݐ㰝ް퐬ݐ찝ਰ퐩ݐ૰퐢ݐ밝ް퐚 ݐ尝ர퐢 ݐ㰝ڰ퐧ݐⰝް퐥 ❗
De 30 ani, Alfa Omega răspândește Lumina Lumii prin intermediul lucrării de media creștină. Datorită generozității dumneavoastră, putem să rămânem o lumină în întuneric! Fiți parte din lucrarea Alfa Omega: https://alfaomega.tv/donatii
