La Gettysburg a avut loc cea mai sângeroasă bătălie de pe teritoriul Statelor Unite. Când soldații confederați s-au apropiat de Gettysburg în prima zi a lunii iulie, ei nu știau că trupele Uniunii ocupaseră deja orașul. În timp ce forțele opuse se ciocnesc, o încăierare izbucnește aproape din întâmplare. Aceasta a degenerat rapid în cea mai mare bătălie purtată vreodată în emisfera vestică. În următoarele trei zile, 170 000 de soldați s-au luptat în Gettysburg. În trei zile de mari lupte, 50 000 de oameni au fost sacrificați, trei zile care au schimbat pentru totdeauna istoria Americii. Multe acțiuni eroice au avut loc aici, dar potrivit unora, decizia unui singur om a schimbat cursul războiului, Joshua Chamberlain.
Lettie și Charles sunt complet dedicați lucrării de misiune din Orient, având înalta țintă de a ajunge la fiecare japonez, când Charles este lovit de boală, iar cei doi se întorc acasă. Pe măsură ce sănătatea soțului ei se șubrezește, Lettie începe să scrie un jurnal în care notează încurajările primite de la Domnul prin Biblie și prin cărțile adăugate în biblioteca lor în timpul misiunii. Astfel, jurnalul devine ultima lucrare pe care Charles și Lettie Cowman o realizează împreună.
Într-o epocă în care robia umană era considerată o normalitate, conștiința lui Newton a avut nevoie de timp pentru a fi profund transformată, el ajungând să deteste comerțul cu sclavi, iar mai apoi, devenind un lider spiritual în lupta împotriva sclaviei. Filmul dezvăluie povestea adevărata a iertării și schimbării supranaturale care a condus la unul dintre cele mai iubite imnuri.
Prin această seminar, John Bevere ne ajută să înțelegem conceptul de viață de intimitate, de apropiere strânsă cu Dumnezeu. El ne va învăța despre promisiunile minunate din Cuvântul lui Dumnezeu, va explora adevărata intimitate cu Domnul și adevărata închinare, și ne va arăta cum putem deveni prietenii lui Dumnezeu.
Pe 8 februarie 2023, câțiva studenți de la Universitatea Asbury au zăbovit după slujbă pentru a continua să se închine lui Dumnezeu. Această revărsare a Duhului a continuat timp de 16 zile fără întrerupere. Echipa noastră de producție a fost prezentă la Asbury în acest timp și vă oferă această imagine din culise a ceea ce a făcut Duhul Sfânt – relatată direct de studenți, personal, administratori ai universității și participanți. Trezirea aceasta a atras oameni din toată țara și din întreaga lume, inclusiv din Brazilia, Filipine și Singapore.
- FILM ARTISTIC: Dacă ai plecat - Sâmbătă, 21 iunie 2025, ora 21
- DOCUMENTAR: NIFENTO: Dragoste în mijlocul războiului terorii din Mozambic - Vineri, 20 iunie 2025, ora 21:30
- DOCUMENTAR în PREMIERĂ: John Wesley: Omul care a salvat Anglia - Vineri, 20 iunie 2025, ora 21
- PROGRAM PENTRU COPII: Povestea lui Richard Allen - Vineri, 20 iunie 2025, ora 09:30
