A zecea parte trebuie să o dai Domnului | Vieți în lumină 8.4, cu Tabita Mitric

Tabita Mitric s-a născut într-o familie cu 8 copii și a învățat foarte multe despre Dumnezeu de la părinți. A început să lucreze de mică, de la 9-10 ani, în domeniul fabricării încălțămintei. De la mama ei a aflat că o zecime din banii câștigați trebuie pusă deoparte și dată Domnului. Tabita a pus în practică această învățătură și de atunci a început să experimenteze binecuvântarea lui Dumnezeu. La vârsta de 14 ani a fost botezată cu Duhul Sfânt, iar la 16 ani a încheiat legământ în apa botezului.

Încă nu terminase liceul, avea doar 17 ani, când a trecut printr-o mare încercare. Într-o vară, Tabita a început să aibă dureri de cap foarte mari și în câteva zile a intrat în comă. Așa a găsit-o mama ei. Medicii din Rădăuți au trimis-o la Suceava, unde diagnosticul a fost foarte grav: paralizie pe partea dreaptă toată viața, posibil chiar deces din cauza rujeolei. Dumnezeu a intervenit atunci într-un mod miraculos în situația Tabitei.

ߤ預entru mai multe materiale creștine inspiraționale și încurajatoare, intră pe https://www.youtube.com/@alfaomegatv.

Articole similare: