Devoțional l Viu pentru Dumnezeu

Devoțional l Viu pentru Dumnezeu

Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:11)

Oamenii nemântuiți sunt morți din punct de vedere spiritual. Aceasta înseamnă că nu se pot bucura de comuniune cu Dumnezeu și că nu percep și nici nu înțeleg îndemnurile Duhului Sfânt. Acești oameni se limitează la cunoștințele lor pământești, intelectuale și la bunul lor simț; ei nu se pot bucura de privilegiul și puterea de a trăi prin revelație. Când ne naștem din nou devenim vii din punct de vedere spiritual, așa că Dumnezeu ne poate vorbi și ne poate arăta situații pe care nu le înțelegeam fără revelație divină.

În trecut, am avut slujbe și funcții de responsabilitate în care nu aveam toate cunoștințele din punct de vedere uman pentru a îndeplini sarcinile date. Dar aveam o relație personală foarte apropiată de Domnul, așa că El m-a călăuzit și m-a ajutat să fac lucruri pe care nu eram calificată să le fac.

Nu am studiat niciodată cum să conduc o organizație de slujire sau cum să comunic eficient oamenilor la evanghelizări. Totuși, Dumnezeu m-a echipat atât pe mine, cât și echipa Joyce Meyer Ministries cu tot ceea ce avem nevoie pentru a sluji în diverse moduri, inclusiv prin mass-media, în întreaga lume. Dumnezeu ne călăuzește, etapă cu etapă, prin Duhul Său. Cu fiecare pas pe care îl facem prin credință, El continuă să ne învețe și să ne arate ce trebuie să facem în continuare.

Dumnezeu te va înzestra să faci ceea ce El te-a chemat să faci, dacă rămâi în părtășie cu El. Dacă Îl vei căuta cu perseverență și vei asculta de vocea Lui, El te va călăuzi în mod supranatural. El te va învăța cum să îndeplinești scopurile specifice pentru viața ta - și acestea pot fi mult mai mărețe decât ești calificat în prezent să lucrezi – chiar cu mult peste limitele imaginației tale.

Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Dumnezeu te va echipa cu tot ceea ce ai nevoie.

Material tradus și adaptat  cu permisiune din cartea Hearing from God each morning (J.M.)

Articole similare: