Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor. (2 Cronici 20:13)
Îmi place versetul de astăzi și de acest context, când o întreagă națiune a stat nemișcată înaintea lui Dumnezeu. În economia lui Dumnezeu, a sta ferm credință înseamnă o acțiune. Desigur, nu este o acțiune fizică, dar este o acțiune spirituală. Adesea, acționăm în mod firesc, dar spiritual facem prea puțin, sau nimic. Dar când ne disciplinăm să stăm nemișcați și să-L așteptăm pe Domnul, ne angajăm într-o activitate spirituală puternică. Disponibilitatea noastră de a sta înaintea Domnului Îi spune: „Am de gând să Te aștept până când vei face ceva cu privire la această situație. Până atunci, voi fi plin de pace și mă voi bucura de viață, în timp ce Te aștept pe Tine.”
Poporul lui Iuda, care stătea nemișcat înaintea lui Dumnezeu, avea toate motivele să încerce să facă ceva - altceva decât să stea nemișcat. Față în față cu o forță copleșitoare care venea peste ei, care amenința că le va distruge pământul și îi va face robi, ei trebuie să fi fost tentați să se revolte sau cel puțin să se apere. Dar nu au făcut-o! Pur și simplu, stăteau nemișcați, așteptându-L pe Dumnezeu, iar El i-a izbăvit în mod miraculos.
Așteptarea lui Dumnezeu produce tărie (vezi Isaia 40:31). Este posibil să avem nevoie de puterea pe care o dobândim în timp ce așteptăm pentru a face ceea ce Dumnezeu ne va instrui să facem, atunci când El ne va da direcție. Cei care-L așteaptă pe Domnul Îi aud vocea, primesc răspunsuri, direcție și obțin putere pentru a împlini ce li se spune.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: A sta pe loc în fața Domnului este credință în acțiune.
Material tradus și adaptat cu permisiune din cartea Hearing from God each morning (J.M.)
