Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. (Isaia 55:8)
Odată, fiul nostru David, care conduce departamentul nostru internațional de misiune, a venit la mine pentru că avea nevoie de un sfat, ca să-Și dea seama pe cine să angajeze pentru a ocupa un post disponibil. El a simțit că Dumnezeu a vrut să ofere slujba unei persoane pe care el nu ar fi ales-o în mod normal. A încercat să pună în acel post mai mulți oameni aparent calificați, doar că toți au refuzat oferta. El a spus: „Se pare că Dumnezeu vrea o persoană pe care eu nu aș alege-o”.
Dumnezeu spune în versetul de astăzi: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.” (Isaia 55:8). Persoana pe care Dumnezeu a pus-o pe inima lui David a fost singura cu adevărat interesată de acel loc de muncă. Am știut că acesta a fost un alt exemplu al faptului că Dumnezeu ne ajută să-I înțelegem voia cu ajutorul principiului legat de ușile deschise sau închise. Dumnezeu nu dă întotdeauna o slujbă sau o sarcină persoanei care este cea mai calificată. Adesea, atitudinea inimii unei persoane este mai importantă decât experiența sau acreditările sale, în special în poziții din slujire.
Am descoperit că tot ceea ce alege Dumnezeu să facă nu are întotdeauna sens pentru noi, nu se încadrează întotdeauna în raționamentul nostru. Cu mintea noastră nu înțelegem întotdeauna călăuzirea spirituală pe care o avem de la Dumnezeu. Gândurile Lui sunt într-adevăr mai presus de gândurile noastre! Toate căile Sale sunt drepte și sigure.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Lasă-ți duhul să preia conducerea și nu te lăsa condus de gândurile tale.
Material tradus și adaptat cu permisiune din cartea Hearing from God each morning (J.M.)
