Devoțional | Înfruntă groaza

Devoțional | Înfruntă groaza

Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? – Psalmul 27:1

Este imposibil să îți împlinești destinul dat de Dumnezeu dacă permiți gândurilor tale să fie acaparate de groază. Groaza este asemănătoare fricii, iar dacă îi permiți să rămână în gândirea ta, te pregătești pentru nenorocire și pentru a fi jefuit de bucurie.

Când am planificat călătoria noastră în India, pentru conferința pe care o aveam acolo, am experimentat un sentiment de groază. Eram entuziasmată cu privire la acea oportunitate minunată, dar mă gândeam întruna la zborul lung și la condițiile de sărăcie din acea țară. Domnul a vorbit însă inimii mele, arătându-mi că trebuie să biruiesc acea groază, concentrându-mă și stând în Cuvântul Său. Dacă îmi permiteam să-mi las mintea cuprinsă de aspectele negative ale călătoriei, mi-ar fi fost răpită bucuria și entuziasmul pe care Dumnezeu dorea să le experimentez.

Groaza este o cursă, iar tu trebuie să fii hotărât să nu cazi în ea. Când se ivesc lucruri sau situații prin care se instalează groază în inima ta, ca de exemplu, incertitudine cu privire la viitor, a înfrunta o situație complet nouă sau provocatoare, roagă-te și mărturisește cu voce tare Psalmul 27:1: „Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?”

Rugăciune

Doamne, astăzi declar că Tu ești Lumina și Salvarea mea. Datorită faptului că Tu ești cu mine, nu trebuie să mă tem sau să îmi fie groază de nimic ce ar putea veni în calea mea. În tine sunt biruitor!

Material tradus și adaptat  cu permisiune din cartea Promises for everyday life (J.M.)

Articole similare: