Devoțional | Nu poate fi nici măcar comparată

Devoțional | Nu poate fi nici măcar comparată

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. (Romani 8:18)

Ce înseamnă să împărtășești suferința lui Hristos? Ideea de bază este că, oricând firea noastră vrea să facem ceva, iar Duhul lui Dumnezeu dorește altceva, firea va avea de suferit dacă alegem să urmăm călăuzirea Duhului. Nu ne place, dar versetul de astăzi spune că dacă dorim să fim părtași slavei lui Hristos, trebuie să fim dispuși să fim părtași și suferinței Lui.

Încă îmi amintesc de suferința din primii mei ani de umblare prin călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Mă gândeam: "Doamne Dumnezeule, voi trece vreodată peste asta? Voi ajunge vreodată în punctul în care să mă supun Ție și să nu sufăr în timp ce fac aceasta? "

Odată ce pofta trupească nu mai este în control, ajungem în punctul în care ascultarea de Dumnezeu este ușoară și chiar ne bucurăm să ascultăm de El. Sunt lucruri care îmi sunt ușoare acum, dar care cândva au fost foarte grele și dureroase. Același lucru se întâmplă tuturor celor care sunt dispuși să treacă prin dificultăți pentru a ajunge la slavă.

În Romani 8:18, Pavel a spus practic: „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.”Aceasta e o veste bună! Orice am suferi, prin orice am trece, nu se compară cu lucrurile bune pe care Dumnezeu le va face în viața noastră, în timp ce continuăm să înaintăm alături de El.

Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Dumnezeu va face lucruri mari în viața ta, pe măsură ce continui să mergi înainte, cu El.

Material tradus și adaptat  cu permisiune din cartea Hearing from God each morning (J.M.)

Articole similare: