Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui... şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. (Daniel 6:10)
A-I mulțumi Dumnezeu este o parte importantă a apropierii noastre de El, pentru că este un act de închinare la care Dumnezeu răspunde. La fel ca în cazul laudei Lui, Dumnezeu răspunde mulțumirii pe care o adresăm. Domnului Îi place mulțumirea; aceasta Îi încălzește inima. Oricând Îi facem o astfel de plăcere, părtășia noastră cu El crește - și asta creează o relație mai bună cu El.
Dacă nu suntem recunoscători pentru ceea ce avem, de ce ar trebui El să ne ofere altceva despre care apoi să comentăm? Pe de altă parte, când Dumnezeu vede că apreciem cu adevărat și suntem recunoscători pentru lucrurile mari și mici, El este înclinat să ne binecuvânteze și mai mult. Conform Filipeni 4:6, tot ceea ce Îi cerem lui Dumnezeu ar trebui să fie precedat și însoțit de mulțumire. Indiferent pentru ce ne rugăm, mulțumirea ar trebui să fie prezentă. Un bun obicei de dezvoltat este să începem toate rugăciunile cu mulțumire. Poți spune, de exeplu: „Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut în viața mea. Ești minunt și chiar Te iubesc și Te apreciez.”
Te încurajez să îți examinezi viața, să acorzi atenție gândurilor și cuvintelor tale ca să vezi câtă mulțumire Îi aduci Domnului. Ca provocare, te invit să încerci să petreci o zi întreagă fără a rosti un singur cuvânt de nemulțumire. Dezvoltă o atitudine de mulțumire în fiecare situație! De fapt, pur și simplu, devino incredibil de mulțumitor - și privește cum apropierea ta de Dumnezeu devine și mai intensă și cum El revarsă binecuvântări mai speciale ca altădată.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Rostește cuvinte de mulțumire, nu cuvinte prin care te plângi.
Material tradus și adaptat cu permisiune din cartea Hearing from God each morning (J.M.)
