În anul 1982, pastorul Terry Moore a fost catapultat într-o aventură grozavă în urma experimentării prezenței Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Pe măsură ce era transformat de puterea lui Dumnezeu, prin Cuvânt și prin experiențele transformatoare, el a început să înțeleagă că inima lui Dumnezeu și intențiile Sale pentru întreaga omenire au fost ca cei captivi să fie eliberați.
În urma anilor săi de experiență în domeniile pastorației, a uceniciei și a conducerii multora la plenitudine, Terry îți va împărtăși în cartea sa uneltele și planurile necesare umblării în vindecare și eliberare, dar te va purta și într-o călătorie în care să fii echipat cu înțelepciune, înțelegere, îndrumare și principii fundamentale necesare să-i ajuți la rândul tău pe alți oameni pentru care Hristos a plătit prețul suprem pe Cruce, astfel încât aceștia să ajungă la aceeași libertate.
Familiile noastre, prietenii și vecinii noștri strigă după pace și după a fi conduși în scopul și destinul lor – să lase în urmă bagajul și greutatea provocărilor vieții pe care le-au purtat. Există un răspuns și o cale de ieșire din robie, întuneric și temniță. Prin adevărul Cuvântului lui Dumnezeu cuprins în aceste pagini, vei urca la nivele noi de libertate și marele bonus este că TU însuți îi vei putea aduce pe alții cu tine pe măsură ce eliberezi captivii.
Comandă acum cartea „ݑ찝⍰풊ݒ㰝↰풓ݒⰝ⓰풆ݒ⠰풄ݒⰝ⑰풕ݒ객◰풊ݒ�풓:
ߓ256 284912 ||
ߔ砦lt;a href="https://tinyurl.com/eliberarea-captivilor-slujire" target="_blank" rel="noopener noreferrer">https://tinyurl.com/eliberarea-captivilor-slujire
❗În luna IUNIE, la orice comandă din librăria Alfa Omega vei primi ݐఝ૰퐚ݐ�ர퐢ݐ�artea ݐ谝ৰ퐭ݐ॰퐞ݐఝڰ퐧ݐ�퐀ݐ鰝ਰ퐜ݐ객॰퐢ݐ鰝ର퐚, autor ݐఝর퐢ݐ렰퐓ݐ찝ڰ퐫ݐﰝڰ퐭ݐ⢝禬t;/p>
