În această ediție, Jane Hamon își prezintă cărțile și vorbește despre puterea cuvântului rostit, subliniind, prin versetul din Iov 22:28, că Dumnezeu a pus ungerea Sa nu doar în inima și mintea noastră, ci și în gura noastră, pentru ca atunci când proclamăm scopurile Lui pe pământ, să vedem minuni și mari împliniri.
Cati Preoteasa consideră Alfa Omega o lucrare deosebită, fiind mulțumitoare Domnului pentru aceasta.
Delia Stefoni spune că Alfa Omega TV este „televiziunea sufletului ei”, considerând că rolul acestei lucrări în România este unul foarte important.
În această ediție, Tudor Pețan prezintă un mesaj din partea lui Cindy Jacobs despre modul în care Dumnezeu lucrează la nivel global, aducând trezire, reformă și înviorare spirituală. Vedem cum El aliniază națiuni, într-un mod fără precedent, și cum folosește lideri mondiali pentru împlinirea planurilor Sale.
Dorel Pânzaru îndeamnă urmăritorii să investească în lucrarea lui Dumnezeu făcută prin Alfa Omega, explicând că Dumnezeu se folosește de contribuțiile financiare ale credincioșilor pentru împlinirea lucrării Sale.
