Seria prezintă investigații și reportaje despre oameni care au experimentat vindecări miraculoase, minuni, și au avut parte de întâlniri personale cu Dumnezeu.
Lumea lui Jamie, o adolescentă tipică ce încearcă să respecte regulile familiei, este pe cale să se întoarcă cu susul în jos. O tragedie îi determină pe părinții ei să aleagă divorțul, iar Jamie se luptă cu vina. Toți caută o speranță. Jamie pare să-și găsească speranța în Dumnezeu, dar părinții ei trebuie să aleagă dacă merg la Domnul sau îi întorc spatele în semn de revoltă.
Călătoria pelerinului, de John Bunyan, este una dintre cele mai cunoscute și influente lucrări ale literaturii englezești. Acest documentar dezvăluie povestea vieții lui John Bunyan, luptele sale personale, triumful lui și moștenirea lui remarcabilă. Fiul needucat al unui meșteșugar, Bunyan a supraviețuit războiului civil din Anglia, numai pentru a fi închis în timpul unei ere de mari persecuții religioase. Din celula sa de închisoare Bunyan a scris marea alegorie a vieții creștine.
Marți seara, la ora 20.00, în cadrul REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE MAGAZIN, vă așteptăm cu un grupaj informativ de la colaboratorii noștri din studioul din Ierusalim al TV7,
Mark Van Der Poole, sotia sa si doi adolescenti stiu ce inseamna să fii conectat: Twitter, Facebook, telefoane mobile, iPad-uri, GPS... Vietile lor depind de nenumarate dispozitive. Acest fundal zgomotos se transforma brusc intr-o tacere stanjenitoare cand o defectiune misterioasa intrerupe brusc intreaga retea de comunicare. O renuntare la dependenta de tehnologie ii sileste pe membrii familiei Van Der Poole sa afle ce au mai bun, dar si mai rau, fiecare dintre ei pe masura, in timp ce petrec timp impreuna. Astfel, ei descopera adevarata conectare pe care nici macar nu si-au dat seama ca o pierdusera.
