Duhul Sfânt lucrează în întreaga lume prin intermediul Bisericii dar și prin unitatea credincioșilor. Cum se manifestă El și care sunt semnele prezenței Sale? În această emisiune vom vorbi despre mișcarea pe care Duhul Sfânt o face în vremurile în care trăim. De asemenea, împreună cu invitații noștri ne vom ruga pentru cei care au nevoie de slujire în diverse domenii. Invitați: Florin Dan (Pastor, Biserica Râul Iubirii - Ceica, jud.Bihor) și Samuel Caba (Pastor, Biserica Râul Trezirii - Arad)
Documentarul special Speranța: Renașterea Israelului îi poartă pe telespectatori într-o călătorie fascinantă prin cei 50 de ani ce au precedat fondarea statului modern Israel.
Profetul Ilie a trăit într-o perioadă întunecată, în care oamenii și-au întors inima de la adevăratul Dumnezeu înspre idoli. El a fost chemat să vorbească cuvintele lui Dumnezeu liderilor și poporului evreu pentru ca ei să se întoarcă la Adevăratul Dumnezeu.
Acum, aproximativ 2000 ani, Biserica a luat naștere, atunci când Isus Hristos i-a însărcinat pe ucenicii Lui să răspândească Evanghelia, vestea cea bună, până la capătul pământului. Deși trebuiau să trăiască în dragoste și unitate, așa cum Domnul Isus s-a rugat pentru ei, acestă virtute a fost, și este încă, o provocare pentru Biserică.
Boicotarea Israelului, oferă o perspectivă satirică, insirată de știri, asupra impactului la nivel global a mișcării BDS, prin care se încearcă boicotarea, retragerea investițiilor și sancționarea statului Israel.
