Ce ne spun Legea, Profeții și Moise despre venirea lui Mesia?
Chiar dacă evreii cred că Mesia încă nu a venit, va fi un moment în care ei își vor da seama de greșeala făcută și se vor căi.
Numai o femeie a avut unicul privilegiu de a-L numi pe Isus fiul ei. Maria a avut binecuvântarea de a fi mama Mântuitorului care a fost trimis de Dumnezeu să salveze lumea de la moarte și păcat. Acest film ilustrează viața lui Isus, văzută prin ochii mamei Sale, Maria. De asemenea, este prezentată copilăria Mariei care a crescut într-o familie de evrei ce respectau cu strictețe sărbătorile și datinile evreiești.
După ce îi moare toată familia de Crăciun, Chris se schimbă radical, dar tot de Crăciun, printr-o intervenție miraculoasă, redescoperă harul lui Dumnezeu, ajungând să creadă iar în iertare, iubire, și în miracolul Crăciunului.
Robert Feduccia, studenta Louisa Court și preotul Chris Ryan, director de seminar în Australia, s-au adunat împreună în Israel pentru a înțelege de ce acest loc se crede a fi locul unde Domnul Isus s-a născut, a trăit, a murit și a înviat. Documentarul oferă imagini impresionate ale locurilor sfinte și relatări ale unor persoane care cunosc acele locuri.
Explorați circumstanțele misterioase ale nașterii lui Hristos în acest documentar care ne spune povestea primului Crăciun. Iosif și Maria au pornit spre Betleem să se înscrie, din ordinul împăratului Cezar Augustus. Acest recensământ i-a pus în încurcătură pe istorici, care încearcă să împace Biblia cu istoria scrisă. Dovezile privitoare la acest lucru sunt atât ciudate, cât și pline de profunzime. Misterele continuă odată cu apariția stelei care anunță nașterea Regelui Iudeilor. Ce era în realitate steaua? Cum arăta? Când a apărut? Magii au văzut-o și au venit la Ierusalim să îl găsească pe Isus. în acest documentar vom cerceta steaua, așa cum au făcut-o și magii, pentru a înțelege mai bine semnificația Crăciunului.
