Urmariti in PREMIERA filmul artistic Calea spre mantuire pe Alfa Omega TV - vineri, 30 martie de la ora 22:00!
Filmul ne relateaza povestea biblica a ultimei cine, asa cum a fost perceputa de apostolii Domnului Isus. In Roma anului 67, doi gardieni de la inchisoarea Mamertine iau in custodie un infractor faimos. El este Simon Petru din Galileea, apostol, ucenic si prieten al lui Isus, numit si Hristos.
În aceasta serie sunt prezentate minunile care au avut loc în timpul morții și învierii lui Isus: întunericul și ruperea perdelei, cutremurul de pământ care a avut loc când a murit Isus, deschiderea mormintelor din Ierusalim, descoperirea în mormânt a hainelor cu care fusese înmormântat Isus, învirea morților.
Numai o femeie a avut unicul privilegiu de a-L numi pe Isus fiul ei. Maria a avut binecuvântarea de a fi mama Mântuitorului care a fost trimis de Dumnezeu să salveze lumea de la moarte și păcat. Acest film ilustrează viața lui Isus, văzută prin ochii mamei Sale, Maria.
Ierusalim, centrul culturii evreiești, locul unde se adunau împreună pentru a sărbători cele mai importante sarbatori. Istoricul Paul Maier prezintă evenimentele care au avut loc în săpămâna Paștelui din anul 33 d.H., aducând în atenție și intrigile politice și religioase, dar și situația istorică în care acestea s-au petrecut.
