Streams in the Desert: Words of Life – Râurile deșertului: Cuvintele vieții
Lettie și Charles sunt complet dedicați lucrării de misiune din Orient, având înalta țintă de a ajunge la fiecare japonez, când Charles este lovit de boală, iar cei doi se întorc acasă. Pe măsură ce sănătatea soțului ei se șubrezește, Lettie începe să scrie un jurnal în care notează încurajările primite de la Domnul prin Biblie și prin cărțile adăugate în biblioteca lor în timpul misiunii. Astfel, jurnalul devine ultima lucrare pe care Charles și Lettie Cowman o realizează împreună.
Te-ai simțit vreodată ca un spectator în Împărăția lui Dumnezeu? Poate știi că trebuie să faci ceva, dar nu ai idee ce. În acest seminar, John Bevere ne prezintă Scriptura și ne oferă exemple relevante, care ne vor ajuta să înțelegem de ce este important să ne cunoaștem chemarea. Vei fi încurajat să multiplici potențialul oferit de Dumnezeu și să-ți împlinești scopul pe acest pământ.
Jan Hus, preotul și savantul ceh, care a trăit în secolul al XIV-lea, este considerat unul dintre primii reformatori protestanți. Modul în care interpretează Scriptura și poziția îndrăzneață împotriva corupției din biserică îl vor influența, după un secol, pe Martin Luther. Jan Hus și-a petrecut ultimele zile din viață ca prizonier în Constantinopol, acuzat fiind de erezie. O prietenie ciudată se leagă între condamnatul la moarte, a cărui credință e neclintită, și unul dintre gardieni, marcat de tăria preotului.
Într-o încăpere aflată în spatele unei uși, o tânără pe nume Sylvie se aventurează prin adâncurile inimii ei. Ea își construiește o lume care o poate proteja de tot „ce-ar fi dacă” de care se teme atât de mult, neîndrăznind niciodată să pășească dincolo de pragul ușii sale. Dar, în curând mulți vizitatori încep să bată la ușa ei: iubirea, bucuria, autocompătimirea și apatia. Unii dintre acești vizitatori o încurajează pe Sylvie să facă un pas înainte, alții caută să o țină blocată la nesfârșit. În cele din urmă, apare un vizitator pe care Sylvie Îl cunoaște din visele ei, un Om bun pe nume Isus, care are să o învețe pe Sylvie multe adevăruri de-a lungul drumului. „Fata din spatele ușii” este o călătorie pe care nu o vei uita prea curând.
Care este temeiul istoriei găsite în Biblie? Este realitate sau ficțiune? Ce trebuie să arate dovezile solide despre povestea fundamentală a Vechiului Testament: Exodul din Egipt? O cercetare detaliată făcută de regizorul Tim Mahoney caută răspunsuri la aceste întrebări, apelând la descoperiri uimitoare care ar putea schimba perspectiva clasică asupra istoriei și a Bibliei.
