Președintele Franței încearcă să oprească un rău care avansează. Emmanuel Macron a găzduit mai mulți lideri africani în Franța săptămâna trecută. El dorește să amplifice lupta împotriva extremismului pe continent. Președinții din Mali, Burkina Faso, Ciad, Niger și Mauritania au ajuns la Paris în timp ce musulmanii radicali ucid mii de oameni în Africa, printre care se află și creștini. Grupul terorist Al-Shabab din Somalia a ucis 25 de creștini în Kenya în ultimele cinci săptămâni. Potrivit organizației International Chirstian Concern, printre victime se află trei învățători creștini. De asemenea, și Statul Islamic se răspândește pe continent. Președintele Macron a cerut Statelor Unite să-și sporească eforturile depuse pentru a lupta împotriva radicalismului islamic în Africa.
Emmanuel Macron: Nu ar fi îmbucurător dacă americanii ar decide să se retragă din Africa. Nădăjduiesc că pot să-l conving pe președintele Trump că lupta împotriva terorismului, în care dânsul este profund implicat, este în joc în această regiune.
Potrivit lui Macron, în prezent, Statul Islamic este cel mai periculos grup terorist din Africa.
Știre difuzată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 810 – ianuarie 2020. Fii la curent cu ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri