Ucraina și Europa sunt marginalizate în timp ce Trump negociază cu Rusia | AO NEWS

Ucraina și Europa sunt marginalizate în timp ce Trump negociază cu Rusia | AO NEWS

Abordarea președintelui Donald Trump în ce privește încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei i-a îngrijorat pe aliații europeni și pe oficialii ucraineni deoarece sunt în mare parte marginalizați de noua administrație americană, întrucât Washingtonul și Moscova plănuiesc negocieri directe.

În timp ce războiul actual durează de aproape trei ani, Trump i-a trimis pe secretarul de stat Marco Rubio, pe consilierul pentru securitate națională Mike Waltz și pe trimisul special Steve Witkoff în Arabia Saudită pentru discuții cu omologii ruși. Statele Unite consideră negocierile ca fiind în stadiu de tatonare.

Nu este clar în ce măsură oficialii ucraineni sau europeni vor fi reprezentați în discuțiile care se preconizează că vor avea loc la Riad în zilele următoare. Trump a declarat recent că președintele ucrainean Volodimir Zelenski „va fi implicat” în negocieri, dar nu a oferit alte explicații.

Liderii din Germania, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania, Țările de Jos și Danemarca s-au întâlnit luni pentru un summit special pentru a discuta planurile președintelui Trump. România nu a fost prezentă.

Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 18 februarie 2025.

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega

Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri

Articole similare: