În cartea Genesa scrie că Dumnezeu foloseste soarele, luna si stelele pentru semne si sezoane. Astfel de exemple se găsesc în întreaga Biblie. Gânditi-vă cum o stea i-a condus pe magi la Isus sau cum soarele s-a oprit în loc în timp ce Iosua a condus poporul evreu înspre victoria înaintea dusmanilor. Pastorul John Hagee spune că Dumnezeu se pregăteste să vorbească din nou în acest mod.
„Se simte în lume că lucrurile se schimbă si Dumnezeu încearcă să comunice cu noi într-un mod supranatural. Cred că în următorii doi ani vom vedea întâmplându-se ceva dramatic în Orientul Mijlociu si va fi implicat si Israelul. Acest lucru va schimba cursul istoriei în Orientul Mijlociu si va influenta lumea întreagă”, explică Hagee.
În ultima sa carte, „Four Blood Moons”, Hagee vorbeste despre semnele ceresti. El descrie cum o serie de luni însângerate, în 2014 si în 2015, vor avea o importantă semnificativă pentru Israel. Desi lunile însângerate, în general, reprezintă ceva obisnuit, atunci când apar 4 în mod succesiv este ceva foarte rar. În ultimii 500 de ani s-au văzut putine serii de luni însângerate.