Biroul Primului Ministru a anunțat luni seară actualizarea obiectivelor de război de către cabinetul de securitate, astfel încât acestea să includă secțiunea: Întoarcerea în siguranță a locuitorilor din nord la casele lor.
Președintele american Joe Biden și premierul britanic Keir Starmer au discutat despre posibilitatea ca Rusia să împărtășească secrete nucleare cu Iranul în schimbul transferului acestuia din urmă a rachetelor balistice pentru războiul din Ucraina, a informat The Guardian.
Președintele rus Vladimir Putin a avertizat liderii NATO că aprobarea dată Ucrainei de a utiliza rachetele occidentale cu rază lungă de acțiune, care ar putea pătrunde adânc în Rusia cităm „ar însemna că țările NATO, Statele Unite și țările europene sunt în război cu Rusia”.
Întrebat de reporteri despre amenințarea lui Putin, președintele Joe Biden a respins în esență avertismentul, spunând, după întâlnirea de vineri cu premierul britanic Keir Starmer, cităm „Nu mă gândesc prea mult la Vladimir Putin”. Biden a mai clarificat că, cităm „Putin nu prea contează în acest război”.
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a afirmat sâmbătă că o decizie în așteptare a SUA și a NATO de a aproba desfășurarea rachetelor de către Ucraina ar putea determina Rusia să folosească arme nucleare și a avertizat că astfel Kievul ar putea fi transformat cităm „într-un loc topit de culoare gri.”
Șeful comitetului militar al NATO, amiralul Rob Bauer a lăsat sâmbătă să se înțeleagă că Ucraina ar fi justificată din punct de vedere legal și militar să lanseze rachete cu rază lungă pentru că, cităm „dacă este atacată are dreptul să se apere.”
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 17 septembrie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri
Generalul-maior Ori Gordin, comandantul Comandamentului de Nord al IDF, a recomandat decidenților politici de la Ierusalim să i se permită IDF să creeze o zonă tampon în sudul Libanului, a informat presa israeliană în cursul zilei de luni.
Gordin a explicat că recent situația s-a schimbat pentru că teroriștii din forța de elită Radwan a Hezbollah au fost eliminați în mare partea sau s-au retras spre nord. În plus, o mare parte a populației civile din sudul Libanului a evacuat zona. Se estimează că doar aproximativ 20% dintre locuitorii care locuiau acolo înainte de masacrul din 7 octombrie din Israel sunt încă în casele lor. Această reducere semnificativă a numărului de civili din zonă permite IDF să formeze o zonă tampon acolo mult mai ușor și mai rapid.
„Situația actuală nu mai poate continua”, a declarat duminică premierul Netanyahu, după ce locuitorii din nordul Israelului și-au petrecut din nou perioade îndelungate din weekendul trecut în buncăre din cauza focului intens de rachete al Hezbollah. Trimisului american Amos Hochstein a sosit în Israel pentru a găsi o soluție diplomatică la luptele începute de Hezbollah în sprijinul Hamas.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 17 septembrie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri
- Netanyahu promite că va „exista un preț mare” pentru atacul Houthi | AO NEWS
- Netanyahu promite că va „exista un preț mare” pentru atacul Houthi | AO NEWS, 17 septembrie 2024
- Scandal în Elveția după ce o politiciană a tras într-o poză cu Maria și Isus | AO NEWS
- SUA își retrag un portavion din Orientul Mijlociu | AO NEWS
