Cel puțin 121 de bărbați din Israel au fost diagnosticați cu variola maimuței, a informat luni Ministerul Sănătății din Israel, ca parte a focarului de boală în mai multe țări.
Secretarul general al Hezbollah, Hasan Nasrallah a amenințat pentru a treia oară în ultimele săptămâni că va ataca Israelul. El a avertizat că statul evreu „nu va putea extrage gaze din zăcământul Karish în septembrie, înainte ca Libanul să-și obțină dreptul”, subliniind că rachetele Hezbollah „pot lovi orice țintă israeliană pe mare sau pe uscat.”
Discuția despre o posibilă vizită oficială a președintei Camerei Parlamentului American, Nancy Pelosi în Taiwan atrage atenția și aduce condamnarea din partea Chinei. Beijingul a avertizat că va lua „măsuri puternice” pentru a răspunde, dacă va avea loc vizita, inclusiv acțiuni militare. Prezența lui Pelosi ar trimite un semnal puternic de sprijin pentru independența Taiwanului.
Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei a declarat marți că poziția pe care Israelul a demonstrat-o în ultimele luni în ceea ce privește războiul din Ucraina „nu este de ajutor”, iar problema activităților Agenției Evreiești în Rusia ține doar de domeniul juridic și nu este o problemă diplomatică.
