În lupta împotriva COVID-19, cea mai mare parte a lumii a apelat la vaccinuri ca linie principală de apărare. Cu toate acestea, un număr de medici și spitale caută alte opțiuni care ar putea juca un rol important în înfrângerea acestei pandemii globale.
Chris Mitchell, reporter: Luna trecută, forțele americane au părăsit Afganistanul după cel mai mare transport aerian de persoane din istoria Americii. Deși mii de oameni au fost evacuați, administrația Biden a lăsat în urmă un număr necunoscut de americani. Efortul de a-i recupera însă, nu s-a încheiat. Aceste videoclipuri ascunse arată viața din Afganistan sub domnia talibanilor. Arestări, răpiri și execuții.
Chris Mitchell, reporter: De mai bine de două decenii, SUA oferă Pakistanului ajutor financiar și militar în valoare de miliarde de dolari în schimbul ajutorului în lupta contra terorismului și a islamului radical. Experții spun însă că preluarea controlului de către talibani în Afganistan a dovedit cât de nedemn de încredere a fost Pakistanul în acea luptă. După cum ne spune George Thomas, corespondentul senior internațional al CBN, unii fac apel ca SUA să analizeze mai atent relația cu Pakistanul și caracterul conspirativ al națiunii majoritar musulmane din regiune.
Chris Mitchell, reporter: Israelul ar trebui să ia aminte la amenințările dușmanilor săi mai mult decât la promisiunile aliaților săi. Acesta este un avertisment al fostului ambasador la ONU, Danny Denon. Am discutat cu Denon după discursul lui Biden la ONU în care spunea că SUA încă dorește revenirea în acordul nuclear iranian. Președintele american Joe Biden și-a prezentat discursul la Adunarea Generală a ONU și menționa despre revenirea la acordul nuclear iranian sau JCPOA. Care este părerea dvs. legat de o revenire în cadrul JCPOA ?
Chris Mitchell, reporter: Camera deputaților din SUA a votat copleșitor pentru finanțarea sistemului israelian antirachetă Iron Dome. Votul s-a dat după ce unii democrați progresiști au blocat finanțarea în timpul unui vot anterior pe mărirea pragului de îndatorire și pe bugetul guvernului. Mulți văd acțiunile lor de oprire a finanțării unui lucru din prima linie a defensivei israeliene ca pe un semn a ce va urma. După ce legea a trecut, premierul israelian Naftali Bennett a mulțumit democraților și republicanilor pentru ceea ce el a numit o susținere copleșitoare a Israelului și a promisiunii privind siguranța sa. Democrații au adoptat prima lege care nu includea partea de finanțare și o a doua lege prin care Israelul avea să primească 1 miliard de dolari pentru sistemul antiaerian, lege care a trecut aproape în unanimitate, 420 de democrați și republicani votând pentru și doar 9 împotrivă. Drama a început mai devreme, când democrații progresiști între care AOC și Ilhan Omar voiau să scoată din proiectul de lege partea cu finanțarea sistemului antiaerian, amenințând că nu vor vota bugetul guvernului. Kevin McCarthy, liderul opoziției republicane din camera deputaților, scria pe Twitter că democrații tocmai au eliminat finanțarea sistemului Iron Dome, sistemul antirachetă care a salvat nenumărate vieți în Israel de atacurile Hamas cu rachete. În timp ce democrații capitulează în fața influenței antisemite a membrilor lor radicali, republicanii întotdeauna vor susține Israelul. Mai devreme în acest an, Cortez, Omar și alți democrați progresiști din Camera Deputaților și Senat au propus tăierea finanțării pentru Iron Dome în timpul războiului dintre Israel și Hamas. În timpul acestui război, sistemul Iron Dome a interceptat cu succes sute de rachete lansate de Hamas în centrul și sudul Israelului. Hamas a trimis în Israel peste 4 000 de rachete către zone rezidențiale. Știrile CBN a intervievat pe unul din echipa de dezvoltare a sistemului. El vede sistemul ca fiind un real salvator de vieți, de ambele tabere ale conflictului. Mulți cred că fără sistemul antirachetă, Israelul ar fi fost nevoit să ducă un război în toată regula, care ar fi provocat un număr masiv de victime de ambele părți.
