În ajunul Anului Nou Evreiesc sau pe evreiește Rosh Hashanah, Biroul Central al Statisticilor din Israel a raportat noile cifre ale populației Israelului. Acesta cunoaște o creștere a numărului populației cu aproape 150000 de cetățeni, în ultimul an, Israelul ajungând la puțin sub 9,4 milioane.
Un judecător din Texas a acordat un ordin de restricție temporar solicitat de Planned Parenthood împotriva organizației „Texas Right to Life” tradus „Dreptul la viață al Texasului”, dar și altor 100 de persoane fizice și juridice ale căror nume nu au fost făcute publice.
O delegație formată din patru senatori americani a fost zilele trecute în Israel pentru o serie de întâlniri cu conducerea țării. Delegația Senatului SUA aflată în vizită în Israel, urmărește obținerea sprijinului din partea politicienilor israelieni pentru redeschiderea consulatului american în estul Ierusalimului.
