În această săptămână, la Jerusalem Dateline: Israelul devine prima țară care administrează a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 ! Oare va fi eficient ? Apoi, vom vedea modul cum Israelul a redobândit teritoriul căruia lumea îi spune Cisiordania, dar în Biblie apare ca fiind Iudeea și Samaria. Pe urmă, arheologii descoperă zidul antic al Ierusalimului, vechi de 3 000 de ani. Toate acestea și multe altele acum, la Jerusalem Dateline.
Chris Mitchell, reporter: Fondatorii evrei ai companiei de înghețată Ben&Jerrys spun că susțin decizia companiei de a boicota comunitățile israeliene din Cisiordania, adică Iudeea și Samaria, dar că în același timp susțin statul evreiesc. Problemele au apărut când bordul de conducere al companiei a votat să nu mai vândă produsele lor în zone pe care Israelul le-a recâștigat în Războiul de Șase Zile din 1967. Iată un reportaj realizat cu ocazia a 50 de ani de la acel război, legat de acest teritoriu disputat. Marea parte a lumii ar socoti aceste locuri de joacă pentru copii ca un obstacol în calea păcii, deoarece se află în Iudeea și Samaria, sau Cisiordania. Vedem cum profeția se împlinește sub ochii noștri, după războiul din 1967 ?
Chris Mitchell, reporter: Arheologii care fac săpături în Ierusalim au descoperit o parte din vechiul zid al cetății de acum aproape 3 000 de ani. Descoperirea a avut loc cu câteva zile înainte de postul evreilor care amintește de distrugerea primului și celui de-al doilea templu. Julie Stahl, corespondenta CBN în Orientul Mijlociu, ne arată de ce aceasta este o parte esențială a descoperirii.
Chris Mitchell, reporter: Săptămâna trecută relatam despre o vizită istorică a iranienilor în Israel. Am discutat despre efectele acelei vizite și ce se petrece în Iran în acest moment cu Ellie Cohanim, membră la Centrul pentru Politica de Securitate. Ellie Cohanim, mulțumim că ai acceptat invitația la Jerusalem Dateline, mă bucur să fim împreună.
Chris Mitchell, reporter: Premierul israelian, Naftali Bennett, a anunțat că Israelul va fi prima țară din lume care va începe administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID.
