Încă cinci state au fost adăugate pe lista ţărilor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/ izolare (zonă verde). Acestea sunt Italia, Finlanda, Estonia, Irlanda şi teritoriul european al Franţei (Franţa metropolitană).
Furtunile violente și ploile cu care ne confruntăm de câteva zile încoace în zone întinse din țară par fără sfârșit.
Uraganul Dorian, de categoria 5, din 5 posibile, a fost cel mai puternic uragan din istorie, care a lovit Insulele Bahamas în urmă cu câteva luni. Relieful acestora fiind plat, nimic nu a rezistat în calea vânturilor de aproape 300 km/oră. Pagubele au fost înspăimântătoare. Localnicii nu au reușit nici până în prezent să își repare casele distruse și să revină la viața de dinainte de Dorian.
Israelul este dispus să împărtășească „cercetările și constatările sale ample privind diverse aspecte ale provocării coronavirusului” cu Emiratele Arabe Unite. Ministrul Științei și Tehnologiei, Izhar Shay, a declarat că a invitat țara arabă să se alăture cercetătorilor israelieni pentru combaterea pandemiei.
