În cadrul vizitei noastre virtuale, urmează să ne oprim într-unul din locurile cele mai sfinte din Noul Testament. Tehnologia de vârf contribuie la dezvăluirea secretelor Camerei de Sus. Urmăriți reportajul.
Genocidul armean, ancheta decesului unui oficial chinez, rugăciuni pentru Iran, statul de drept în Ungaria, prima femeie la conducerea Băncii Centrale Japoneze - am amintit doar câteva dintre temele prezentate mai pe larg în cadrul ediției curente a „Realități și Perspective MAGAZIN”.
Al 35-lea guvern, atacarea unei baze din Siria, decesul ambasadorului Chinei Du Wei, revendicări privind suveranitatea, problema oportunismului ieftin - iată câteva dintre subiectele de pe lista de știri.
La vârsta de 74 de ani, binecunoscutul apologet creștin și evanghelist, Ravi Zacharias, a încetat din viață, anunță site-ul său oficial. Autor a peste 30 de cărți, dr. Ravi Zacharias susținea că, deși fiecare religie majoră afirmă exclusivitate despre adevăr, credința creștină este unică prin capacitatea sa de a răspunde la toate întrebările fundamentale ale omenirii. A participat la numeroare dezbateri, evanghelizări împreună cu Billy Graham, seminarii și alte evenimente procreștine. în luna martie a anului curent a fost diagnosticat cu un cancer malign și rar, la nivelul coloanei vertebrale. A lăsat în urma sa o moștenire bogată pentru apărarea lui Hristos.
