Asia Bibi, femeia creștină din Pakistan care a petrecut nouă ani în închisoare acuzată de blasfemie, și-a făcut prima apariție în public de la eliberarea ei anul trecut. Bibi a vorbit cu reporterii din Paris și s-a întâlnit cu președintele Emmanuel Macron. Guvernul lui Macron i-a oferit lui Bibi azil religios în Franța. Ea și familia ei au trăit în Canada de la plecarea din Pakistan, în mai 2019. Bibi spune că s-a rugat și a citit Biblia în mod regulat în închisoare. Mai are Psalmul 91 și versetul care spune că Domnul este ”locul meu de scăpare”.
Biserica Nașterii Domnului din Betleem este închisă pentru turiști din cauza temerilor legate de răspândirea coronavirusului. Autoritățile Palestiniene au dat ordin pentru închiderea bisericii și au interzis cazarea turiștilor străini în hoteluri după ce s-au descoperit patru cazuri suspecte de infectare cu coronavirus în orașul biblic. Biserica și alte situri locale, atât creștine cât și musulmane, vor fi închise în următoarele două săptămâni. Și Arabia Saudită a interzis pelerinilor musulmani să viziteze locașurile sfînte din Mecca și Medina.
Bisericile au fost transformate în baruri unde se țin petreceri pentru burlaci, unde s-au amenajat patinoare și o școală pentru artiști de circ. Europa a decăzut, unii spun că a respins creștinismul și își acceptă rădăcinile păgâne. Cum se poate schimba acest continent aflat în întuneric? Dale Hurd vine cu detalii șocante din Londra.
Pentru a vorbi despre declinul creștinismului din Europa și cum poate fi restaurat, George Thomas l-a avut invitat pe dr. Corné Bekker, decanul Universității Regent.
Laboratoarele medicale de cercetare din întreaga lume se străduiesc să găsească un vaccin împotriva coronaviruslui. Un laborator din Israel a afirmat că are un avans de patru ani.
