Un nou film spune povestea unui misionar american și a familiei sale care slujește într-unul dintre cele mai periculoase locuri din lume. Free Burma Rangners îl urmărește pe Dave Eubank, fost soldat al forțelor speciale, pe soția sa și pe cei trei copii pe câmpurile de luptă din Burma, Irak, Siria și Sudan unde au salvat copiii prinși în bătaia focului Statului Islamic, unde au hrănit refugiați din Siria și unde au reconstruit biserici distruse de teroriștii islamiști. Eubank a vorbit echipei CBN despre secretul său de a-L sluji pe Dumnezeu din toată inima.
Mai bine de un milion de oameni din Indonezia au devenit ucenici ai credinței creștine în ultimii 20 de ani, conform unui plan de ucenicizare predat în biserici, în grupuri mici și în tabere. Christian Men’s Network inițiată de Edwin Louis Cole a celebrat 20 de ani de la fondarea lucrării în Indonezia în data de 20 februarie. Lucrarea este o mișcare globală de pastori și lideri dedicată ajutării familiilor și schimbării inimii bărbaților. Programa analitică a micșării numită „Maximizarea bărbăției” îi învață pe bărbați să-și asume responsabilitatea pentru casa și țara lor și să trăiască potrivit principiilor biblice.
