Liviu Neagoe (pastor, Biserica „Stânca” - Timișoara): Puterea postului: curățire și apropiere de Dumnezeu

Definiția mea despre post este: „Apetit pentru lucrurile care nu se văd”. De ce? Pentru că am observat că imediat ce eu am adăugat rugăciunii mele postul, am început să intru în tărâmul lucrurilor care nu se văd și ele mi-au fost arătate. Și de aici eu cred că rugăciunea te conectează la puterea lui Dumnezeu și postul te conectează la a avea autoritate. Pentru că una este să ai putere și alta e să ai și autoritate. Când tu ai autoritate te poți declara cu autoritate. La un moment dat, ucenicii au primit putere să scoată dracii, exact așa spune Biblia. Și a venit un tată cu fiul lui care era posedat de un duh, de un demon și ei n-au putut să rezolve situația. S-au dus la Domnul Isus și El le-a zis, în final, că acest „soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune și cu post” (Matei 17:21). Isus poruncește dracului să iasă și eliberează copilul. Ucenicii se duc la El și Îl întreabă: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?” (Matei 17:19) Explicația este că ei aveau putere, dar le lipsea autoritatea.

Dumnezeu pe primul loc

Sunt câteva lucruri pe care credincioșii trebuie să le învețe. Din moment ce tu ești fiu declarat al lui Dumnezeu, nu poți să trăiești ca un rob. Adică, fiul merge cu capul sus și are autoritate. Robul merge cu capul plecat și nu știe ce urmează. Lucrurile îi sunt ascunse. Fiilor nu le sunt ascunse. Îmi place de Domnul Dumnezeu când se duce la Avraam și zice: „Avraam e prietenul Meu. Aș putea Eu să ascund ceva de el despre ce vreau să fac.” Și începe o discuție cu el despre Sodoma și Gomora. Noi nu avem voie să ne îndoim că Cuvântul Lui este „da și amin” pentru că în lumea asta în care toate lucrurile se schimbă și se schimbă foarte rapid sunt câteva lucruri care nu se pot schimba niciodată, sub nicio formă și n-au cum. Care sunt acelea? Dacă noi nu înțelegem și nu pornim de la început cu astea în minte, noi vom bate câmpii și ne vom teme în loc să avem credință. Dumnezeu trebuie să vadă lucrul ăsta și acționează. E foarte important. Care lucru nu se mai schimbă? Dumnezeu este singurul Dumnezeu. După aceea, Dumnezeu trebuie pus pe primul loc. Dumnezeu nu acceptă niciodată poziția a doua.

Valer Paul (pastor, Biserica „Filadelfia” - Baia Mare): Biserica și dimensiunea profetică

Mulți cred că a avea darul profetic este ceva ciudat, dar nu, este ceva normal. Este o normalitate în biserică. Cuvântul profetic este o normalitate. Nu înseamnă totdeauna că vine cu formularea „așa vorbește Domnul”. Dimpotrivă, cred că poate fi și o altfel de exprimare: „Domnul are ceva pentru tine. Vreau să-ți spun ceva, am un cuvânt din partea Domnului. Uite, m-am rugat pentru tine. Am primit un cuvânt din Scriptură”... care vine în momentul respectiv cu un impact puternic asupra omului. Dacă nu îi lăsăm pe oameni să fie deschiși spre asta, ei vor pierde lucruri care vin din inima Tatălui, pentru că Tatăl vorbește în continuare. Scriptura, da, este etalonul nostru, este instrumentul de măsură. Nu o să acceptăm un cuvânt profetic care nu se aliniază 100% la Biblie. Nu are voie să lipsească ceva de acolo. Nu are voie să adauge pentru că sunt care spun că ar mai fi ceva în plus. Nu este nimic în plus. Biblia este ultimul cuvânt și asta ne ajută să nu avem probleme.

Titus Colțea (pastor Florida): Care este Constituția Împărăției lui Dumnezeu?

Piesa centrală în religia iudeilor era un complex arhitectural de construcții, un complex în care erau zeci și mii de leviți, cu cel mai elaborat ceremonial religios, cu altar, cu sacrificii, cu un ritual pus la punct în cele mai mici detalii. Și tot acest complex religios sacru în mijlocul Ierusalimului era compus din trei zone. Una era curtea neamurilor în afară, cealaltă era Sfânta în care intrau preoții și cealaltă era Sfânta Sfintelor. Deci, cel mai sfânt loc de pe pământ era Sfânta Sfintelor, în care marele preot intra o singură dată pe an, numai când era ziua de Iom Kipur, Ziua Ispășirii, intra și trebuia să aibă clopoței la poalele mantiei de mare preot și să îndeplinească anumite cerințe. Deci, cel mai sfânt loc de pe tot pământul era păzit, era înconjurat de tot complexul acesta al Templului. Și în cel mai sfânt loc ce era? Un chivot, o cutie din lemn de salcâm care conținea cele 10 porunci. Ele erau fundamentul legământului dintre Dumnezeu și Israel. „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei lucra cu înțelepciune.” (Iosua 1:8)

Vine Isus Hristos, care este piesa centrală în tot iudaismul, și spune că legea a ținut până la Ioan Botezătorul și de atunci s-a schimbat ordinea în univers. Piesa centrală a lui Dumnezeu prin care El se raportează la oameni nu mai este legea lui Moise, ci este Legea pe care o expune Isus în Matei capitolele 5, 6 și 7 - „Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; și după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel...” (Matei 5:1-2) Isus Hristos anulează explicit, nu simbolic, cele 10 porunci și le schimbă cu o nouă lege pe care eu o numesc „Magna Charta Libertatum”, adică Legea Mare a Libertății. Sunt două cuvinte în greacă - „exousia” și „eleuteria”. Exousia înseamnă autoritate și eleuteria înseamnă libertate. Nu poți să fii liber decât dacă stai sub autoritate. Și El a venit să ne facă liberi - „Dacă Fiul vă va face liberi, veți fi liberi în adevăr” - dar nu liber să faci ce vrei, să curvești, să te îmbeți, să furi, să minți, să înșeli, să-ți manifești toată murdăria care este în tine. Nu, ci libertatea noastră este dată de ascultarea de „Magna Charta Libertatum”. Și după cum cele 10 porunci au fost centrale în religia iudaică vreme de 1600 de ani, de 2000 de ani este o altă Împărăție care are o altă Constituție și Constituția aceasta este predica de pe munte, „Magna Charta Libertatum”. Tragedia este aceasta, că niciun pastor nu înțelege și nu predică. Foarte puțini sunt cei care predică din predica de pe munte.

Este absolut esențial să ne întoarcem din nou și din nou la lucrurile fundamentale. Și cea mai mare tragedie și deficiență a creștinismului contemporan este că nici măcar nu se știe de importanța predicii de pe munte. Și este vina noastră pentru că ar trebui să facem și noi ca Ezra care „își pusese inima să adâncească și să împlinească Legea Domnului, și să învețe pe oameni în mijlocul lui Israel legile și poruncile”. (Ezra 7:10) Pentru noi, păstorii, învățătorii, prorocii, lucrătorii, apostolii, evangheliștii din noua dispensație, din Împărăție, asta este chemarea, să adâncim și să împlinim predica de pe munte. „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da”. (Ioan 15:7) Numai în condiția aceasta este garantată ascultarea rugăciunii noastre și avem autoritatea de a scoate afară dracii, de a vindeca bolnavii și de a predica Evanghelia Împărăției care are o Constituție. Cred că este cea mai adâncă nevoie a poporului de astăzi să se întoarcă din nou la fundamente. Hristos când a venit a zis: „Pocăiți-vă!” Și după aceea le-a spus ce trebuie să facă, le-a arătat noile principii ale Împărăției lui Dumnezeu. El Își finalizează predica de pe munte cu aceasta: „pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea: ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare.” (Matei 7:24-27)

Nu este piesă mai importantă în toată literatura universului ca și „Magna Charta Libertatum”. Acesta este ghidul de trăire, asta este rodirea noastră și asta este, în final, judecata noastră după predica de pe munte. Aș vrea să ne lipim pe inimă această porțiune și s-o numim și noi așa cum o numește Iacov, legea împărătească, legea slobozeniei. „Magna Charta Libertatum” în latină.

Fragmente extrase din seria de emisiuni de televiziune „Întrebări esențiale” .

Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 16, nr. 3), din iulie - septembrie 2026, cu tema „Nevoia de creștere spirituală”. Pentru mai multe informații despre revistă și abonare accesați linkul: https://alfaomega.tv/revista

Florin Dan (pastor, Biserica „Casa Închinării” - Aleșd)

Sunt convins că nu aș fi reușit să-L urmez pe Dumnezeu nici măcar o zi fără lucrarea Duhului Sfânt. Din momentul în care ne predăm viața Domnului Isus Hristos, Duhul Sfânt începe să lucreze în noi, să ne transforme, să ne învețe și să ne călăuzească.

Duhul Sfânt este parte a Sfintei Treimi

Mulți cred că Duhul Sfânt apare pentru prima dată la Cincizecime, însă Scriptura ne arată că El a fost prezent încă de la creație, când Se mișca pe deasupra apelor. Duhul Sfânt a fost întotdeauna acolo unde Dumnezeu a lucrat. Duhul Sfânt nu este doar o putere sau o energie spirituală. El este Dumnezeu, parte a Sfintei Treimi. Are voință, simte, iubește și călăuzește. Apostolul Pavel spune că „nimeni nu cunoaște lucrurile adânci ale lui Dumnezeu decât Duhul lui Dumnezeu”. El este Cel care ne descoperă inima Tatălui, voia Tatălui și adevărurile pe care Dumnezeu dorește să le trăim.

Ceea ce s-a întâmplat la Cincizecime nu a fost apariția Duhului Sfânt, ci începutul unui nou sezon al lucrării Sale pe pământ. După înălțarea Domnului Isus la cer, Dumnezeu a trimis un alt Mângâietor, venit din prezența Tatălui, pentru a continua și amplifica lucrarea începută de Hristos împreună cu ucenicii Săi.

Domnul Isus Însuși a vorbit despre această lucrare atunci când le-a spus ucenicilor că plecarea Sa este spre binele lor, pentru că astfel va veni Mângâietorul. În Ioan 16:7 descoperim frumusețea și diversitatea lucrării Dumnezeirii: „Totuși vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” Tatăl trimite, Fiul Își încheie misiunea pământească, iar Duhul Sfânt continuă lucrarea lui Dumnezeu în lume.

Duhul Sfânt reprezintă prezența activă a lui Dumnezeu

Poate că motivul pentru care se vorbește mai puțin despre Duhul Sfânt este faptul că mulți credincioși nu Îl mai cunosc ca Persoană. Însă o Biserică ce dorește să trăiască puterea, călăuzirea și prezența lui Dumnezeu nu poate ignora lucrarea Celui pe care Hristos L-a trimis pentru a rămâne cu noi până la sfârșitul veacurilor.

Mai mult decât o doctrină sau un subiect teologic, Duhul Sfânt reprezintă prezența activă a lui Dumnezeu în viața fiecărui credincios. Din momentul în care o persoană își predă viața Domnului Isus Hristos, începe o călătorie spirituală care nu poate fi parcursă prin puterea proprie. Transformarea caracterului, creșterea în credință și biruința asupra păcatului nu sunt rezultatul exclusiv al efortului uman, ci al lucrării Duhului Sfânt în inimă.

O viață creștină autentică nu poate fi redusă la respectarea unor principii morale sau la participarea regulată la activitățile bisericii. Esența creștinismului constă într-o relație vie cu Dumnezeu, iar această relație este susținută și dezvoltată prin lucrarea Duhului Sfânt. El produce rod spiritual, modelează caracterul după chipul lui Hristos și oferă puterea necesară pentru a trăi în ascultare de Dumnezeu.

Domnul Isus a spus că Duhul Sfânt ne va învăța toate lucrurile, ne va aduce aminte de cuvintele Sale și ne va călăuzi în tot adevărul. De aceea cred că o viață creștină eficientă, rodnică și biruitoare este imposibilă fără lucrarea Sa deplină.

Am auzit cândva un pastor american spunând: „Duhul Sfânt este Isus fără limite”. Deși expresia nu este o definiție teologică propriu-zisă, ea surprinde ideea că Duhul Sfânt continuă lucrarea lui Hristos în întreaga lume, fără constrângerile prezenței fizice. Prin Duhul Sfânt, prezența Lui este cu noi în fiecare zi, iar aceasta rămâne una dintre cele mai mari încurajări pentru orice credincios.

Privind la propria experiență și la mărturia Scripturii, concluzia este clară: fără lucrarea Duhului Sfânt, viața de credință nu poate atinge maturitatea pentru care a fost destinată. Nu este vorba despre cât de mult poate face omul pentru Dumnezeu, ci despre cât spațiu îi oferă Duhului Sfânt să lucreze în el.

Mai cred că una dintre cele mai mari neînțelegeri ale vremurilor noastre este felul în care privim omul. Biblia spune că suntem duh, avem un suflet și locuim într-un trup. Din păcate, accentul cade aproape întotdeauna pe trup, pe ceea ce este trecător, în timp ce Dumnezeu privește în primul rând spre omul lăuntric. Așa cum templul era împărțit în curte, Locul Sfânt și Sfânta Sfintelor, tot așa și ființa umană are o dimensiune spirituală în care Dumnezeu dorește să locuiască prin Duhul Sfânt.

Mântuirea nu înseamnă schimbarea unei religii sau aderarea la o confesiune

În ziua Cincizecimii, oamenii au fost străpunși în inimă și au întrebat: „Ce să facem?” Răspunsul lui Petru a fost simplu și rămâne actual: „Pocăiți-vă!” Pocăința nu este o etichetă confesională, ci o schimbare de direcție, o întoarcere de 180 de grade spre Dumnezeu.

Cred că Duhul Sfânt este Cel care produce această convingere în inimă. El ne arată păcatul, ne face să înțelegem nevoia de iertare și ne conduce spre Hristos. Nimeni nu se poate apropia cu adevărat de Dumnezeu fără lucrarea Lui. Apoi, pe măsură ce omul răspunde prin credință, Dumnezeu Își face partea: iartă, naște din nou, vindecă, eliberează și umple cu Duhul Sfânt.

Îmi place să spun că Dumnezeu nu ne cere lucruri imposibile. El ne cheamă să facem pasul nostru de credință, iar apoi intervine cu puterea Sa. Noi ne întoarcem spre El, iar El ne transformă viața. Noi credem, iar El face din noi o făptură nouă. Aceasta este frumusețea Evangheliei.

Duhul Sfânt este darul lui Dumnezeu

Mesajul acesta nu aparține unei confesiuni și nu este destinat unui grup restrâns de oameni. Dumnezeu iubește lumea întreagă și îi cheamă pe toți la aceeași viață nouă în Hristos. Duhul Sfânt este darul Tatălui pentru fiecare om care crede și Îl primește pe Isus ca Domn și Mântuitor.

Dacă Dumnezeu ne-a dăruit Duhul Sfânt, nu a făcut-o doar pentru a ne ajuta să ajungem în cer, ci pentru a ne transforma încă de aici, de pe pământ. Cred că planul Tatălui este mult mai mare decât simpla noastră supraviețuire spirituală. El dorește să ne formeze după chipul lui Hristos, să devenim oameni maturi în credință, puternici și folositori Împărăției Sale. Avem nevoie de resursele supranaturale pe care Dumnezeu le oferă prin Duhul Său.

Mulți întreabă: „Cum îmi dau seama că Duhul Sfânt lucrează în mine?” Scriptura răspunde simplu: prin roadele pe care le produce. Acolo unde Duhul Sfânt este lăsat să conducă, apar dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, credincioșia, blândețea și înfrânarea. Nu perfecțiunea este primul semn al lucrării Lui, ci transformarea continuă a caracterului.

În același timp, Biblia vorbește despre lupta dintre firea pământească și Duhul lui Dumnezeu. Fiecare credincios cunoaște această bătălie interioară. Tocmai de aceea Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt: ca să nu fim învinși de propriile slăbiciuni, ci să trăim o viață de biruință. El nu forțează voința nimănui, ci călăuzește cu răbdare pe cel care alege să-L asculte.

Cum ne vorbește Duhul Sfânt?

Una dintre întrebările pe care le aud cel mai des este: „Cum ne vorbește Duhul Sfânt?” Nu cred că există o formulă unică. Dumnezeu este Creatorul nostru și știe cum să comunice cu fiecare dintre copiii Săi. Uneori vorbește prin Scriptură, alteori prin pacea sau neliniștea pe care o pune în inimă, prin împrejurări, prin oameni sau prin darurile pe care El Însuși le-a așezat în Biserică. Cert este că Duhul Sfânt nu încetează să-i călăuzească pe cei care aleg să-L asculte.

În cartea Faptele apostolilor vedem că Duhul Sfânt i-a oprit pe apostoli să meargă în anumite locuri și i-a îndrumat spre altele. Asta înseamnă că Dumnezeu nu este un spectator al vieții noastre, ci dorește să fie implicat în fiecare pas pe care îl facem. Totuși, El nu ne manipulează și nu ne anulează voința. Duhul Sfânt ne arată calea cea bună, dar alegerea rămâne întotdeauna a noastră.

Scriptura spune: „Nu stingeți Duhul.” Cred că aceasta este una dintre cele mai serioase avertizări pentru credincios. Putem ignora îndemnurile Lui, putem alege să urmăm firea pământească și să ne bazăm doar pe propria înțelepciune. Însă Dumnezeu, în dragostea Lui, nu renunță la noi. Chiar și atunci când greșim, El caută să ne ridice, să ne restaureze și să ne aducă din nou pe traseul pregătit pentru viața noastră.

Îmi place imaginea unui GPS spiritual. Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, iar Duhul Sfânt este Cel care ne călăuzește spre destinație. Uneori alegem drumuri greșite și suportăm consecințele propriilor decizii, dar harul lui Dumnezeu este că El continuă să ne cheme înapoi. Nu vine să ne condamne, ci să ne spună cu dragoste: „Am ceva mai bun pentru tine.”

Dumnezeu descoperă adevărurile Sale pe măsura maturității noastre și a disponibilității de a-L asculta. De aceea cred că un creștin nu încetează niciodată să învețe, să crească și să se lase modelat de Duhul lui Dumnezeu.

Fragmente extrase din emisiunea „Calea, Adevărul și Viața” cu titlul „Sunt templul Duhului Sfânt”, invitat Florin Dan.

Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 16, nr. 3), din iulie - septembrie 2026, cu tema „Nevoia de creștere spirituală”. Pentru mai multe informații despre revistă și abonare accesați linkul: https://alfaomega.tv/revista

Aș putea subintitula acest articol „de la laptele duhovnicesc la hrană tare” pentru că simt aceeași mânie sfântă pe care a simțit-o Pavel la vremea lui când le spunea ucenicilor:

„În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.

Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.

Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi rău”. (Evrei 5:12-14)

Scriptura ne vorbește despre „laptele duhovnicesc” menit să ne ajute să creștem rapid în statura spirituală: „Și, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire”. (1 Petru 2:2)

Revenind la Pavel, el crede că trebuie să lăsăm „adevărurile începătoare” și să mergem spre cele desăvârșite: „Fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică”. (Evrei 6:1-2)

Pe baza acestor două versete, să notăm care sunt, adevărurile începătoare:

1. Temelia pocăinței de faptele moarte
2. Credința în Dumnezeu
3. Învățătura despre botezuri
4. Punerea mâinilor
5. Învierea morților
6. Judecata veșnică

Înainte de a merge mai departe, indiferent de curentul religios creștin din care faci parte, întreabă-te cum stai la capitolul celor șase „adevăruri începătoare” de mai sus. Sunt ele în categoria „laptelui duhovnicesc” pentru tine sau ai sărit direct la „hrană tare”?

Apoi, să citim împreună Marcu 16:17-18 versetele care se adresează fiecărui creștin născut din nou.

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Scriptura folosește în permanență termeni clari, cuvinte fără echivoc, indiferent de varianta de traducere: „desăvârșirea sfinților”, „zidirea Trupului lui Hristos”, „starea de om mare”, „înălțimea plinătății lui Hristos”, „să nu mai fim copii”, „să creștem în toate privințele”, „zidirea în dragoste” (Efeseni 4:12-16).

Și toate acestea într-un context vital, poate esențial în lucrarea de creștere spirituală: înțelegerea darurilor de slujire în Biserică: „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători” (Efeseni 4:11).

Să înțelegem explicit cele 5 slujbe, în contextul Bisericii noastre locale:

1. Apostol

2. Profet

3. Evanghelist

4. Pastor

5. Învățător

După mai bine de 30 de ani de slujire, vedem câteva domenii cu nevoi de creștere spirituală, fie că sunt încă parte din categoria „adevărurilor începătoare” fie de tip „hrană tare”:

1) Dumnezeu vorbește, comunică cu fiecare, în mai multe moduri, începând de la Cuvântul scris.

2) Identitatea, autoritatea și poziționarea fiecărui creștin, în locurile cerești, alături de Hristos.

3) Nevoia de investire în educarea și creșterea spirituală a tinerei generații, a copiilor, a tinerilor.

4) Înțelegerea vremurilor, fără a ne focaliza pe „vremuri și soroace”, ci pe identificarea și recunoașterea semnelor.

5) Israelul ca popor creat și ales de Dumnezeu.

6) Pregătirea Miresei fără pată și fără zbârcitură. Creșterea interesului pentru înțelegerea biblică a slujirii de vindecare-eliberare-restaurare.

7) Accent pe persoana și lucrarea Duhului Sfânt.

8) Preocupare pentru restaurarea relațiilor în familie, biserică, societate. Capitol special, sinergia dintre generații.

9) Pocăința corporativă, rugăciunea pentru națiuni, echiparea străjerilor.

10) Reconsiderarea postului, a mijlocirii, a războiului spiritual, a activității angelice și a dimensiunii supranaturale.

11)  Restaurarea închinării profetice.

12)  Înțelegerea ungerii Duhului Sfânt: ungere interioară a fiecăruia care ține de identitate, maturitate, caracter și ungere exterioară, peste credincios, pentru slujire.

Ca Alfa Omega ne-am propus să amplificăm preocuparea noastră privind crearea și promovarea de resurse cu scopul de „echipare pentru slujire” și de „creștere spirituală” a fiecărui credincios.

Tudor Pețan

Președinte Alfa Omega TV

Editorialul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 16, nr. 3), din iulie - septembrie 2026, cu tema „Nevoia de creștere spirituală”. Pentru mai multe informații despre revistă și abonare accesați linkul: https://alfaomega.tv/revista