Părinții pot fi o binecuvântare pentru copiii lor pentru o viață întreagă. În Marcu capitolul 10, Domnul Isus ne lasă modelul binecuvântării copiilor noștri. El a fost întotdeauna disponibil pentru copii. Perioada în care copiii caută prezența părinților, nu trebuie neglijată, ci trebuie prețuită. Va veni vremea când vor crește și nu vor mai fi interesați, nu vor mai avea urechi să ne asculte.
Masculinitatea și bărbăția, în sensul de virtuți, sunt calități dobândite. Dacă ascultă de Cuvântul Său, Dumnezeu îi învață pe bărbați ce înseamnă adevărata bărbăție. Soții ar trebui să reflecteze la modul în care Dumnezeu a creat femeia, să o trateze cu înțelepciune, să îi acorde cinste, respect și considerație. Fericirea soțiilor aduce, implicit, fericire bărbaților. Femeia are aceeași valoare, și nu ar trebui să fie disprețuită. Ignorarea acestei porunci atrage după sine consecințe.
Dumnezeu a pregătit bărbatul să fie o autoritate. În ciuda strigătelor crescânde ale mișcării feministe, bărbatul nu ar trebui să se teamă să împlinească ceea ce Dumnezeu așteaptă de la el - să fie cap de familie. Domnul a dat această poruncă și îi înzestrează pe bărbați cu puterea necesară pentru a o îndeplini. Ei sunt chemați să trăiască o relație sfântă și frumoasă, să reflecteze valorile cerești. La rândul lor, bărbații ar trebui să se întrebe dacă se supun autorității Divine.
Un bărbat adevărat își va asuma întotdeauna responsabilitățile din familia lui. Pentru o soție este mai ușor să își respecte soțul, atunci când acesta este un bărbat respectabil, care știe să-și controleze emoțiile și este responsabil. După cum Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre, bărbatul trebuie să-și asume rolul său în căsnicie cu responsabilitate și devotament.
- De ce sunt atâtea divorțuri | Un dar pentru tine 2.58, cu Tiberiu Ciubotari
- Cerințe de bază în viața de cuplu | Un dar pentru tine 2.56, cu Tiberiu Ciubotari
- Ce să facem când nu ne mai place la biserică | Un dar pentru tine 2.55, cu Tiberiu Ciubotari
- Ce pot face când mă simt nefericit în căsnicie | Un dar pentru tine 2.54, cu Tiberiu Ciubotari
