Nişte oameni au adus odată un om orb la Isus pentru a fi vindecat. Isus l-a luat pe om de mână și l-a condus într-un loc retras în afara satului, unde a pus salivă pe ochii lui. În orice cultură, aceasta ar fi considerată o insultă. Dar Isus a făcut-o oricum.

Isus l-a întrebat apoi pe om dacă putea vedea ceva și omul a răspuns: „Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci.”

Sunt sigur că omul a fost încântat să aibă chiar și o urmă de vedere, dar Isus a vrut ca el să vadă clar, să știe ce pierduse, să fie martor al creației plină de glorie a Tatălui Său. Așa că Și-a pus mâinile peste ochii omului și, brusc, omul putea vedea clar. Vederea lui a fost complet restaurată (Marcu 8: 22-25).

A fost necesar ca Isus să ia formă umană pentru ca El să poată experimenta tot ceea ce trăim noi pe pământ - respingere, durere, tristețe, ispită. Într-adevăr, deși era Dumnezeu în carne, El a îndurat toată experiența umană nu ca Dumnezeu, ci ca om, cu toate slăbiciunile noastre. Aceasta Îi permite lui Isus să Se roage pentru noi cu o simpatie extraordinară: „Şi, prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” (Evrei 2:18).

Isus S-a rugat constant. S-a dus în munți pentru a Se ruga; El a căutat locuri retrase pentru rugăciune. El Se ruga dimineața și seara. De fapt, Isus a spus că nu a făcut nimic fără să fi auzit mai întâi de la Tatăl Său - în rugăciune.

În Ioan 17 este vorba de rugăciunea lui Isus pentru ucenicii Săi și pentru poporul Său - toți cei care L-au urmat și au crezut în El. Totuși, Isus S-a rugat nu numai pentru urmașii Săi, ci „pentru toţi cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor” (versetul 20). Ce adevăr puternic. Expresia „cei care vor crede în Mine” te include pe tine și pe mine!

Unii dintre oamenii cei mai binecuvântaţi în casa lui Dumnezeu sunt orbi la binecuvântările lor. Ce păcat! Ei nu discern lucrurile mari pe care Tatăl le-a oferit lor — şi astfel ei nu se bucură de ele complet. O parte a acestui motiv poate fi distructivul obicei al comparaţiei.