În această vreme complexă, ne este greu să înțelegem idolatria din Vechiul Testament. Este de necrezut să citești cum oameni inteligenți erau așa de orbiți încât aduceau închinare chipurilor cioplite din lemn, piatră și pietre prețioase. Totuși, ceea ce a făcut să cadă grozava mânie a lui Dumnezeu asupra propriului Său popor a fost păcatul idolatriei. „Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta... căci nu te voi asculta!” (Ieremia 7:16)

Când profetul Elisei era în pragul morții, Ioas, împăratul lui Israel, plângea în hohote pentru că un mare profet al luminii era pe punctul de a se stinge din viață. Își aducea aminte de faptele mari ale credinței lui Elisei și plângea, spunând: „Părinte! Părinte!... Carul lui Israel şi călărimea lui. ” (2 Împărați 13:14). Elisei și-a adunat în scurt timp forțele, ceea ce a produs speranță în inima lui Ioas. Apoi profetul i-a dat împăratului anumite instrucțiuni: „Ia un arc și niște săgeți!” (13:15).

În timp ce păstorii priveau pruncul în iesle, ei se uitau la un Mântuitor care urma să răscumpere toată omenirea. Când înțelepții L-au văzut, ei priveau un rege care urma să învingă moartea. Iar când profeții L-au privit, au văzut un cuceritor care deschidea ușile închisorii, care putea să rupă lanțurile și să îi elibereze pe cei captivi. Fiecare a avut viziunea lui cu privire la cine era Isus și care a fost motivul pentru care El a venit.

Petru a fost un ucenic de frunte și totuși, s-a lepădat de Domnul de trei ori. După aceasta, Petru a plecat în noapte plângând. El nu și-a pierdut relația cu Isus în acel moment, dar a simțit acut durerea trădării sale și pierderea parteneriatului strâns cu cineva pe care Îl iubea profund. Duhul lucra în el pentru a aduce durerea care duce la pocăință și refacere.