„Isus este frumos”. Am o ezitare să folosesc această expresie deoarece este încărcată cu atât de puțină putere pentru a transmite realitatea măreață a slavei Sale. Și nu folosesc cuvântul „frumos” în felul în care îl folosim în mod obișnuit, însemnând, „Nu-i așa că ea este drăguță?” sau „Nu-i așa că este atrăgător?”. Noi nu putem intra în adâncimile frumuseții lui Isus — cât de glorios, măreț, minunat, distinct și unic este El.
Într-o vreme când mari judecăți cădeau asupra poporului peste tot în jurul lui, Isaia a mărturisit că el avea o porție dublă de pace.
Când copiii lui Israel erau în pustie, erau chinuiți de sete și au început să cârtească împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim...? Apoi Moise a strigat la Domnul: ‚Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre!‘ Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul şi porneşte! Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa în faţa bătrânilor lui Israel” (Exod 17:3-6).
În timpul petrecut cu ucenicii Săi, chiar înainte de crucificare, Isus i-a avertizat: „Pe unii vă vor respinge, unii vor fi puși în închisori, unii dintre voi vor fi uciși. Și toți veți suferi persecuții” (vezi Ioan 16:2). Ce mesaj de trimitere plin de încurajare!
În mod tragic, lumea creștină a fost divizată de multe secole. De-a lungul multor generații, dezbinări teribile au întărâtat creștinii unii împotriva altora. Fratele s-a ridicat împotriva fratelui său, soră împotriva sorei, și întregi denominațiuni au fost ruinate.