Când Dumnezeu spune oamenilor: ”Credeți!”, El cere ceva dincolo de rațiune. Credința este total ilogică și chiar definiția ei are legătură cu ceva nerezonabil. Gândiți-vă: cartea Evrei spune că credința este „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (vezi Evrei 11:1). Ni se spune, pe scurt: „Nu există nimic tangibil și niciun fel de dovadă”. Totuși, ni se cere să credem.
„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii!” (Proverbe 4:23).
S-ar putea să auzim învățături despre nevoia de a ne ruga, de a posti și de a studia Scripturile. Și putem să-I cerem lui Dumnezeu o foame mai profundă după El, o umblare mai apropiată cu El și o pasiune tot mai mare pentru Isus. Dar Proverbele ne spun că trebuie să luăm în seamă și probleme mai profunde decât acestea. Versetul de mai sus vorbește despre probleme de inimă, lucruri ascunse și secrete, care determină fluxul de viață care iese din noi.
„Dar scoală-te şi stai în picioare, căci M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le” (Faptele Apostolilor 26:16).
Circumstanțe tumultoase și situații neînțelese pot aduce cu sine confuzie. În asemenea momente, nerăbdarea noastră începe să argumenteze: „Probabil că Dumnezeu nu a vorbit serios ceea ce mi-a zis sau poate problema este incapacitatea mea de a auzi vocea Lui. Poate au auzit greșit în primul rând. Tot ce știu este ce mi-a zis El, iar ce văd eu că se întâmplă nu se potrivește”.
Niciodată nu m-am simțit mai neajutorat și mai îngrijorat decât atunci când ne-am mutat înapoi în orașul New York pentru a pune bazele bisericii Times Square. Încă o dată eram la mila programelor proprietarilor și administratorilor de clădiri. Când a trebuit să aștept, am ajuns destul de nerăbdător și am strigat: „Doamne este atât de mult de făcut în New York și atât de puțin timp. Cât de mult trebuie să mai așteptăm?”