• Română
  • Contact
  • Superbook
Rugăciune
TV LIVE
AOTVi
AOTV Transition
  • Acasă
  • Alfa Omega
    • Cine suntem și ce facem
    • Ce spun alții despre AOTV
    • Noutăți Alfa Omega TV
    • Proiecte - Cum poți fi parte?
    • Donează
    • Campanii media
    • Aplicația mobilă AOTV
    • Newsletter email
    • Revista AOTV Magazin
    • Pagina de Facebook AOTV
  • Canal TV
    • Programul AOTV
  • Donează
Recuperarea tuturor „lucrurilor” pierdute: finanțe, relații, visuri | Barbara Wentroble

Recuperarea tuturor „lucrurilor” pierdute: finanțe, relații, visuri | Barbara Wentroble

CREȘTINUL ȘI SOCIETATEA

La începutul anului, am simțit că Domnul mi-a spus că avea să fie un an în care oamenii Domnului vor recupera totul. Aceasta a fost o veste bună. Mi-am amintit de David, din Vechiul Testament. El a mers la luptă cu câțiva dintre luptătorii săi apropiați. Aceștia erau bucuroși fiindcă câștigaseră bătălia, se întorceau acasă și erau pregătiți să sărbătorească. Dar când au ajuns acasă, în Țiclag, au descoperit că orașul fusese incendiat, soțiile și copiii le fuseseră luați în captivitate, deci pierduseră totul într-o singură zi. Toți cei care îi fuseseră alături, deodată, din cauza pierderii suferite, au dat vina pe el și se gândeau să îl ucidă cu pietre. Însă Dumnezeu îi promisese ceva lui David. El a spus: „Davide, vei recupera totul.” Și Dumnezeu și-a respectat promisiunea.

Vreau să înțelegem că ne aflăm într-o perioadă în care Dumnezeu ne-a promis că vom recupera totul. Uneori, însă, nici nu știm ce anume am pierdut. Poate am pierdut pe plan financiar, ori anumite relații sau niște visuri pe care le-am avut cu mult timp în urmă.

Recuperarea lucrurilor în domeniul financiar

Uneori, avem nevoie de o strategie. De-a lungul anilor, aș vrea să fi știut asta. Am fost la diferite întâlniri și s-a făcut invitația ca cei care aveau nevoie de restaurare financiară din partea Domnului, să meargă în față. „Mă voi ruga pentru voi și toate datoriile vi se vor anula și vă veți recăpăta toți banii.” Poate că asta li s-a întâmplat unora, dar eu nu cunosc pe nimeni care să fi mers în față, să se roage cineva pentru ei și, brusc, în mod supranatural, să li se fi anulat toate datoriile. Chiar dacă se poate întâmpla, vreau să spun că majoritatea avem nevoie de o strategie cu privire la cum să ne revenim. Vă încurajez să începeți de acolo de unde sunteți, chiar dacă e ceva mărunt, și totul va putea crește pe măsură ce umblați cu Dumnezeu. Vă încurajez să vă înconjurați de oameni care să vă ajute să ajungeți la nivelul următor de creare a bunăstării. Înconjurați-vă de cei care știu cum să vă sfătuiască pentru a reuși să recuperați totul. Indiferent de erorile comise sau de eșecuri, trecutul vostru nu reprezintă potențialul vostru. În calitate de copii ai Domnului aveți privilegiul de a scăpa de lipsuri, devenind creatori de bunăstare.

Recuperarea relațiilor

Vreau să vă întreb: care dintre relațiile pierdute credeți că trebuie recuperate? Poate ați auzit spunându-se că, uneori, e nevoie să „aruncăm” anumite persoane din barcă. Trebuie să renunțăm la oameni care sunt pesimiști, care încearcă să ne deprime și să ne intimideze, să ne împiedice să primim ce ne-a pregătit Dumnezeu. Însă, mai trebuie și să luăm oamenii potriviți cu noi în barcă. E important să ținem minte că nu toată lumea vrea să ajungă acolo unde vrem noi să ajungem. Trebuie să-i găsiți pe cei care vor să meargă unde vreți voi să mergeți, pe cei care vă vor sprijini și vă vor ajuta să ajungeți la destinație.

Recuperarea visurilor

Poate am avut un vis în trecut cu privire la ceea ce ne-a pregătit Dumnezeu. Poate am uitat unele dintre acele visuri. Cred că suntem într-o perioadă în care Dumnezeu vrea să ni le reamintim. Putem recupera acele visuri, iar Dumnezeu le va împlini. Nu e prea târziu, oricât de mulți ani au trecut.

Mi-am amintit de un vis pe care l-am avut cu mulți ani în urmă și pe care l-am uitat. Eram într-o întâlnire și eram sub cercetarea Duhului Sfânt. O doamnă a spus: „Aici e cineva... Când erai mică, I-ai spus Domnului că vei fi misionară pentru El.” Atunci, parcă am avut brusc o viziune. La noi în biserică, oamenii nu aveau viziuni, dar eu am avut una. M-am văzut pe mine, pe la 6-8 ani, în timp ce eram la școala duminicală. Parcă m-aș fi privit de sus. Am auzit-o pe acea fetiță spunându-I Domnului: „Doamne, voi fi misionara Ta.” Uitasem complet acea promisiune. Asta până când a fost deblocat acel vis de la Domnul. Pe atunci, eram deja adultă, eram căsătorită și aveam trei copii mici. Pentru mine, a fi misionar însemna să ajung în junglele din Africa, dar știam că nu aș putea face asta deoarece soțul meu nu ar fi fost de acord. Nu-mi dădeam seama cum avea să împlinească Dumnezeu acel vis. Însă țin să vă spun că acum sunt misionara Domnului, doar că nu așa cum îmi imaginasem eu.

Vreau să vă încurajez că e posibil ca Domnul să vă împlinească visul într-un mod neașteptat.

Contribuție oferită la finalul anului 2023.

Barbara Wentroble, autor și lider profetic, „International Breakthrough Ministries”

Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 14, nr. 2), din martie-aprilie 2024, cu tema „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista

Echiparea pentru slujirea profetică

Echiparea pentru slujirea profetică

CREȘTINUL ȘI SOCIETATEA

Constantin Joldeș - pastor fondator, Biserica „Harul” - Zalău

Domnul ne-a comunicat o lucrare profetică prin care ne-a spus că a pregătit un loc și un local „ca o corabie ce înaintează în valuri”. În sensul acesta, lucrarea profetică a început să confirme în grupul de rugăciune în care ne aflam faptul că Dumnezeu are o altă direcție, un alt scop. Încă de atunci am început să vedem autenticitatea prorociei direcționale, în care primești lucrări ce urmează să se desfășoare într-un termen mai lung. Pe fondul acesta am avut o adunare generală în care am hotărât înființarea Bisericii „Harul”. Știam bine un lucru: era planul lui Dumnezeu descoperit profetic.

Școala prorocilor

Am căutat exemple din Biblie și mi-a plăcut foarte mult ideea lui Elisei din Vechiul Testament. El a ajuns la concluzia să facă o școală a prorocilor. Am văzut că grupa profetică trebuie să fie un nucleu în care se primesc descoperirile Domnului și unde te poți ruga pe direcția aceea. Asta înseamnă că „școala prorocilor” nu este un loc în care înveți să prorocești, ci e o școală în care, în smerenie, cu viață sfântă și curată, având grijă să nu se amestece firescul cu duhovnicescul, se primesc aceste direcții ale lucrării. Și dacă e vorba de creștere, prorocul crește pe dimensiunea morală, a unei vieți sfinte, crește pe măsura cunoașterii adevărului biblic și înțelege că e nevoie de o siguranță a faptului că primește de la Duhul Sfânt o lucrare, întrucât Duhul nu contrazice Scriptura.

Prorocul nu este un „haiduc”

Prorocul poate să crească, și crește foarte mult, dacă te ocupi de el. Cum? Te ocupi să faci seminar pentru un pastor, te ocupi să faci școală de muzică pentru un muzician, dar pentru proroc nu face nimeni nimic. Prorocul parcă este o persoană care se naște miraculos, este cea mai grozavă persoană din biserică, cu o lucrare secretă, cumva e de tip „haiduc” - el vine, spune prorocii, dispare, se ascunde și iar mai vine. Și prorocul ăsta de tip „haiduc” de fapt, uneori, subminează lucrarea pastorului, mai dă cu bumerangul în câțiva slujitori, mai spune câte ceva despre aspecte din biserică și în final se ajunge la concluzia: „Stai că nu ne trebuie haiduci”. Și atunci, în multe biserici în care nu s-a promovat o pregătire a prorocilor, o grupare a lor pentru creștere spirituală, în final s-a diluat lucrarea și chiar a dispărut. S-a întâmplat în biserici în care fusese, la început, foarte pronunțată. Lucrarea profetică, izolată de linia concret scripturală se pierde, mai devreme sau mai târziu.

Ioan Sabău - pastor și coordonatul grupei profetice la Biserica „Harul” - Zalău

Duhul Sfânt este ca aurul și trebuie păstrat în „vase” curate

Lucrarea Duhului Sfânt este o lucrare pretențioasă. Duhul Sfânt este ca și aurul: ca să-l păstrezi curat trebuie să-l aduni într-un vas curat. Se gestionează în aceleași condiții de curățire, sfințire a vieții, a minții și a trupului. Am înțeles și promovăm lucrul acesta: atunci când există o întristare, o supărare, neputință, mânie sau orice altceva ar fi peste noi, chiar dacă s-a rezolvat în timpul zilei, lăsăm lucrurile să stea un pic la odihnă ca noi să putem să medităm, să ne relegăm de Domnul. Problemele care apar trebuie mărturisite, trebuie date la o parte pentru că a fost o neveghere sau înșelăciunea diavolului. Chiar dacă ai rezolvat situația și ai primit confirmarea iertării Domnului, tot ai nevoie ca să se liniștească lucrurile. Este ca atunci când arunci o piatră într-un lac liniștit și se formează inele care se văd și se simt de pe mal, și nu e bine. Noi insistăm asupra acestui lucru. La fiecare întâlnire avem rugăciunea de mărturisire, de spovedanie, în care spunem: „Doamne, numai Tu contezi!” Pot apărea și aspecte bazate pe mândrie, infatuare, înălțare. Și dacă le-am identificat, și le-am mustrat, și le-am trimis în adânc, tot rămâne unda de șoc. Nu știu cât trebuie să stăm deoparte, dar am întâlnit situații în care două-trei zile acele persoane nu s-au putut atinge de lucrarea profetică, pentru că încă le răsunau în urechi problemele.

Lucrarea Duhului Sfânt confirmă Scriptura

Am înțeles că lucrarea profetică este de dorit pentru orice biserică, indiferent de confesiune, indiferent de nume sau de așteptările pe care oamenii le au de la Dumnezeu: dacă Îl caută din toată inima, Dumnezeu se lasă găsit. Potrivit Scripturii, lucrarea profetică are cea mai mare importanță pentru că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne aduce aminte de lucrarea și învățătura Domnului Isus. Duhul Sfânt și lucrarea pe care o face nu lucrează în afara Scripturii, ci toate confirmă Cuvântul lui Dumnezeu.

Ioan Sabău, pastor și coordonatul grupei profetice la Biserica „Harul” - Zalău
Dumnezeu caută închinători

Dumnezeu caută închinători

CREȘTINUL ȘI SOCIETATEA

Valer Paul - pastor, Biserica „Filadelfia” - Baia Mare

Biserica „Filadelfia” din Baia Mare este preocupată să împlinească mandatul pe care Domnul Isus Hristos l-a lăsat apostolilor, dar și creștinilor din ziua de azi, și anume acela de a vesti Evanghelia, de a vindeca bolnavii și de a-i elibera pe cei demonizați. O altă dimensiune pe care se pune accent în Biserica „Filadelfia” din Baia Mare este lauda și închinarea, spune pastorul Valer Paul.

Dimensiunea închinării în biserică

Prin închinare, noi vorbim despre domnia Domnului Isus Hristos. Închinarea este una din direcțiile principale pe care le-am primit de la Duhul Sfânt atunci când am plantat biserica. Duhul Sfânt ne-a chemat la un sunet nou, la un cântec românesc în închinare. Pentru mulți a fost un lucru surprinzător la acea vreme. Unii au spus că românii nu pot să scrie cântece, noi traducem. Inima mea a plâns atunci și am zis: „Doamne, nu se poate. Putem scrie toate manelele și nu putem scrie un cântec de închinare?” Iar Duhul Sfânt a spus: „Vă provoc la asta și vă voi da resurse.” Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru credincioșia Lui, deoarece foarte multe cântece de închinare au ieșit din biserică prin oamenii pe care El i-a ridicat.

De fapt avem o biserică de închinători. Echipa noastră de închinare crește și slujește. Noi plantăm biserici, iar câțiva dintre lideri ajută și conduc închinarea în noile biserici. De asemenea, facem turnee pentru că Dumnezeu ne-a dat un cântec pe care să-l ducem în această națiune. Nu este normal să-l ținem închis între zidurile noastre.

Alexei Casian - echipa de închinare, Biserica „Filadelfia” - Baia Mare

Locul slujirii de închinare în activitatea bisericii

În opinia mea, slujirea de închinare trebuie să înceapă în biserică, dar nu trebuie să se termine aici. Dacă începe duminica, ea trebuie să scontinue și luni, și marți, și în fiecare zi. Pentru că închinarea, de fapt, are de-a face cu ascultarea nu doar cu acest mod de exprimare, de a cânta. Ca închinător, este important cum ești primit într-o biserică deoarece simți lucrurile atunci când începi să rezonezi cu oamenii, cu viziunea lor. Când vezi că oamenii absorb închinarea, versurile, și că închinarea trece dincolo de urechile oamenilor și pătrunde în inimi, ea începe să aducă eliberare și vindecare. Se schimbă atmosfera atunci când vorbești cu omul și cerul este deschis deasupra ta. Asta face închinarea: deschide cerul.

Valentin Trancă - echipa de închinare, Biserica „Filadelfia” - Baia Mare

Muzica ce provine de la Dumnezeu este menită să aducă eliberare

Aveam 16 ani și cu banii pe care i-am primit de la tatăl meu, care muncea în Germania, pentru a-mi cumpăra haine, eu mi-am luat o chitară. M-am dus în București și de toți banii pe care i-am avut mi-am cumpărat o chitară. Nu aveam nici internet, nici profesor de muzică. Nu am știut nici dacă e acordată, dar mi-am dorit să învăț să cânt. Nu știam că pot cânta cu vocea. Am primit de la o cunoștință 3-4 acorduri și de acolo a pornit totul. Am început să exersez câte 6 ore pe zi și am renunțat la ieșirile cu prietenii. Atunci cred că s-a activat în mine darul de închinător și nu mă mai săturam să cânt. Imediat am început să cânt și în biserica la care mergeam. A fost ceva extraordinar și nu oboseam făcând asta. Am continuat să mă dezvolt, să lucrez la vocea mea, la abilitățile mele. Am dorit să excelez pentru că aveam acest gând: voi face cum pot mai bine pentru că Hristos merită ce e mai bun. Am luat și lecții de canto, și am căutat să investesc în mine, iar la vârsta de 19 ani am început să scriu muzică. Primul cântec l-am visat. M-am trezit dimineața la ora 6 și deja îl cântam. Pentru mine a fost o experiență total nouă, șocantă. Apoi am fost încurajat de un prieten, Aurel Stoian și de mentorul meu, Brad Hayes. Când am început să lucrez cu el țin minte că mi-a spus: „Eu nu am nevoie de talentul tău, ci este nevoie de o inimă de închinător și de un caracter curat.” Când mi-a spus asta, am mers acasă și am început să mă cercetez deoarece credeam că sunt cel mai bun dacă am talent și pot să cânt cu ușurință. Faptul că tot timpul a trebuit să-i dau socoteală a fost foarte bine, a dus la formarea mea ca și creștin, ca închinător, ca lider. Sigur că cea mai mare creștere în viața mea a adus-o conexiunea cu Dumnezeu.

Echipat pentru slujire

Echipat pentru slujire

CREȘTINUL ȘI SOCIETATEA

Școala de vindecare și eliberare Ellel

David Moza - director, Ellel România

Unele boli pot să aibă ca rădăcină un duh rău. Asta vedem, de exemplu, în Luca 13. Domnul Isus vindecă o femeie care avea coloana vertebrală încovoiată de 18 ani. Primul lucru pe care Domnul Isus îl face, o dezleagă, face eliberare, scoate duhul de neputință din această femeie și după aceea pune mâinile peste ea și femeia se îndreaptă. Cu alte cuvinte, Domnul Isus ne arată un model și nu este singurul exemplu, ci sunt multe în Evanghelie în care cauza unei boli era un duh rău. Asta nu înseamnă că toate bolile au ca rădăcină un duh rău. Poate fi pur și simplu o disfuncție emoțională sau fizică.

Esența lucrării Ellel

Ellel România a început să opereze în România din 2006, la cursurile din Cluj, cu școala modulară, iar până acum s-au făcut școli modulare în Cluj, Timișoara, București și la Iași. Cu alte cuvinte, operăm în România și slujim biserica locală ajutând oamenii din biserică pentru ca la rândul lor să poată ajuta la echiparea sfinților.

Lucrarea Ellel este fundamentată pe Luca 9:11, modelul Domnului Isus. El i-a primit bine pe oameni, dădea învățătură despre Împărăția cerurilor și după aceea îi vindeca. Întotdeauna, la Ellel Ministries, dorim ca inima de Tată a lui Dumnezeu să o împărtășim fraților, surorilor cu care intrăm în contact, să le aducem adevărul lui Dumnezeu în față și să aibă un răspuns, iar după aceea vindecarea lui Dumnezeu să fie o normalitate în viața omului.

Călăuzire în înființarea lucrării Ellel România

Lucrarea aceasta de a-i conduce pe frații mei, surorile mele, în vindecare și eliberare nu puteam să o realizez fără să aud călăuzirea Duhului Sfânt. Eu vin de la țară și pentru mine a fost frapant modul în care ciobanii își cunosc oile. Într-un an, de Paște, au fost două-trei turme și s-au amestecat oile. Pentru mine, ca și copil, era o dilemă: toate oile erau la fel, cum o să le mai descurce? Am rămas uimit că un cioban a mers într-o parte, altul în altă parte, doar au vorbit cu ele, au fluierat și oile i-au urmat. Atunci am înțeles mai profund capitolul 10 din Evanghelia după Ioan când spune că: „Oile Mele aud glasul Meu, mi-l cunosc și vin după Mine. Nu merg după un străin că nu îi cunosc glasul.” Cu alte cuvinte, noi Îl urmăm pe Domnul nu pentru că dă cu bâta după noi și stă în spatele nostru și ne împinge și ne forțează, ci ne îndeamnă. Ascultând vocea Lui prin Cuvânt, prin ce ne vorbește Duhul Sfânt, prin intuiție, prin frați, prin circumstanțe, prin modul în care se așează lucrurile, Domnul ne călăuzește. Asta am văzut în lucrarea Ellel. Am văzut cât de important este să ai urechea deschisă pentru Domnul, să știi că vrea să facă lucruri noi. Îmi aduc aminte că în anul 2009 eram la o conferință în București și era un timp de părtășie cu echipa. Era și Peter Horobin acolo. Foarte natural, Peter Horodin îmi spune: „David, cred că Dumnezeu vrea să îți spună că ești un Petru, vei umbla pe ape.” Am spus că nu vreau să aud așa ceva, deoarece mie îmi plăceau pasajele cu David care îi distruge și îi bate pe uriași. În lucrarea Ellel este vital să ai flexibilitate fiindcă Duhul lui Dumnezeu este ca apa și trebuie să îl urmărești pentru că altfel rămâi înțepenit în reguli. În cei peste 15 ani de când sunt implicat în această lucrare am avut nevoie de multă flexibilitate, să umblu pe ape: nesiguranță, chirii, schimbări, tot felul de fluctuații.

Editura „Elpis”

Am văzut că este mare nevoie de vindecare, ca oamenii să-și pună viața în ordine, de învățătură în direcția aceasta și am realizat că nu putem ajunge la toată lumea prin cursuri sau prin sejururi de vindecare. Atunci am creat editura „Elpis” și am tradus aproape toate cărțile lucrării Ellel (aproximativ 38 de cărți). Scopul este să aducem soluții la probleme reale. Fiecare carte răspunde unei nevoi. De exemplu, o carte despre respingere tratează cauzele, simptomele, soluțiile pentru acel sentiment profund că nu sunt potrivit, nu sunt bine așa cum sunt. Sau e o carte despre abuz: ce înseamnă abuzul, cum influențează, care sunt consecințele și cum pot să fiu restaurat dacă am trecut pe acolo. La fel, cartea despre iertare este ca o dinamită. În procesul de vindecare cel mai mare blocaj pe care noi l-am văzut este neiertarea, starea de ținere de minte, resentimentele. Poporul lui Dumnezeu cunoaște mental, dar nu știe din toată inima cât de important este a ierta.

Fragment extras din emisiunea „Realități și perspective” 204.

Asociația „Mâini deschise” - Călărași, platformă de educație și slujire pentru copii și persoane marginalizate

Asociația „Mâini deschise” - Călărași, platformă de educație și slujire pentru copii și persoane marginalizate

CREȘTINUL ȘI SOCIETATEA

Brad Hayes - director, Asociația „Mâini deschise – România”

Județul Călărași, situat în sudul României, la jumătatea distanței dintre București și Constanța, este o zonă mai săracă atât din punct de vedere material, cât și spiritual. Pentru mulți români, chiar și pentru creștinii evanghelici, nu este o zonă atractivă. „În Călărași e cu totul altă lume”, ne-a mărturisit Brad Hayes, directorul asociației „Outstretched Hands of Romania” („Mâini deschise – România”), stabilit în țara noastră din anul 2001.

Preocuparea pentru copii și comunitate

Isus a spus să mergem în toată lumea și să predicăm Evanghelia tuturor. El a spus să ne ducem, așa că biserica noastră se axează mereu pe partea de misiune, vrând să mergem să aducem oamenii în biserică. De exemplu, mă gândesc la una dintre bisericile noastre, care este cea mai mare și care are mochetă pe jos. Se numește „Ușă deschisă”. În biserica aceasta au covor pe jos. De câte ori intru acolo, observ tot mai multe pete pe covor. Privind la acele pete, mă gândesc că distrugem covorul, dar de ce? Este un lucru bun. Mie nu-mi plac petele de pe covor, dar acele pete arată că un copil care nu are tată, dar are o mamă care este absentă, deoarece încearcă să muncească pentru familie, acel copil care poate nici nu știe să citească, vine la noi ca să învețe să citească. E adevărat că mai varsă apă sau suc pe covor, dar merită tot sacrificiul de a avea o locație care nu arată perfect, dar unde se respectă poruncile și care este relevantă pentru o lume pierdută, pentru câte o persoană sau un copil pe rând. Trebuie să vezi ce priorități ai. Dacă prioritatea ta este să ai o ceremonie religioasă, prea bine, dar a noastră este să ajungem la cei pierduți

Aurel Stoian - director executiv, Asociația „Mâini deschise” - Călărași

Noi, ca și biserică, creștinii care sunt aici, cu cât ne ducem la cei care sunt mai jos decât noi, cu atât putem să fim mai relevanți. În loc să încercăm să fim relevanți pentru cei care sunt mai sus decât noi, există atâția oameni din categorii sociale mai sărace care își doresc să fie băgați în seamă, iubiți de noi. Și atunci, toate darurile noastre devin mai relevante cu cât noi ne coborâm pe scara socială.

De ce e important să investim în copii?

Dăm o atenție foarte mare educației și cred că acolo se dă lupta, e locul unde diavolul vrea să ocupe loc. El vrea să câștige copiii României, mai ales copiii de romi care au foarte mult potențial, foarte mult talent care se risipește atât de ușor în infracțiuni. Uneori am avut senzația că Dumnezeu mi-a zis: „Uitați de adulți! Uitați de oamenii bogați, pentru că ei și-au închis inima!” Mergând la copii, avem șansa să găsim o inimă deschisă, un pământ care încă este fertil și unde putem să plantăm valori, Cuvântul lui Dumnezeu, educație, ce înseamnă iubire, ce înseamnă respect etc. Ei primesc pentru că au inima deschisă. E mult mai ușor cu copiii decât să te chinui cu o inimă împietrită, cu o inimă sceptică. Noi credem că Dumnezeu poate să folosească asta și pentru a înmuia inimile adulților, deoarece toți suntem sensibili la copii și acolo merită să investim fără limită. Noi suntem în contact cu părinții copiilor. Ei vin la biserică, vor să vadă ce fac copiii lor acolo. Și nu numai asta. Nici nu așteptăm să vină doar ei la noi, ci mergem în casele lor invitați sau neinvitați. Stilul acesta de lucrare în care noi dăruim, ne oferă și oportunitatea de a intra în viețile oamenilor fără să fim neapărat chemați.

De exemplu, avem o familie cu 13 copii care au locuit în cartierul „Cărămidari”, iar apoi s-au mutat în cartierul „2 Moldoveni” și au dat tot peste noi. Evident că în fiecare zi vorbim, știm toate problemele lor, ne rugăm pentru ei, vin la programe și Dumnezeu le atinge inimile. Cu siguranță copiii ne deschid ușile în casele lor.

Motivația pentru slujire în zone puțin atractive

Oamenii pot părea periculoși, dar odată cu chemarea făcută, Dumnezeu ne-a dat și trecere înaintea lor. Ne bucurăm când putem să ne împrietenim cu oameni de care, poate că, alții se sperie. Din fericire nu am avut experiențe urâte cu ei, ci am descoperit inimi calde, prietenoase, inimi care au răspuns foarte bine la iubire. Cred că asta ne-a făcut să mergem mai departe, să continuăm să fim consecvenți. În aceste cartiere care au avut reputații urâte, noi am descoperit oameni cu inimi deschise, oameni cu nevoi, cu probleme și cred că cel mai mult ne-a motivat mila.

Iubesc Biblia, dar am descoperit frumusețea lucrului între oameni normali, din pătura socială de jos, unde vocabularul trebuie limitat, unde nu mai contează așa de mult dicția, strategia. Am învățat multe lucruri la școala biblică pe care a trebuit să le lepăd pentru a fi relevant acolo.

Ce mă motivează pe mine cel mai mult este comunitatea pe care o avem aici. Eu n-aș putea să lucrez singur, doar eu și familia mea, nu sunt un tip singuratic. Avem mulți prieteni aici, în oraș și în județ, în echipa „Mâini deschise” și ne iubim unii pe alții foarte mult, și simțim că ducem greul împreună, ducem bucuriile împreună și facem împreună munca de jos. Asta îmi place: echipa „Mâini deschise” este o familie. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu relații reale și nu pot să accentuez destul de mult ideea asta de comunitate. Aș spune chiar că ceea ce Dumnezeu vrea să facă în generația noastră, aici, este să clădească o comunitate reală.

Și muncim împreună. Pe lângă asociație și lucrările cu copiii și oamenii nevoiași, avem o fermă în care aceeași băieți care predică în sate, aici mulg vacile, sau fac curat la porci, sau culeg roșiile, sau au grijă de solar, sau lucrează la câmp. Sunt oameni de valoare, cu caracter, care simt că ar fi gata să-și dea viața pentru mine și eu pentru ei, și aș fi gata să merg oriunde și să fac orice împreună cu acești oameni.

În perioada asta cred că Dumnezeu ne-a pus aici și e o mare bucurie să lucrăm împreună, să combinăm tot felul de evenimente, de reurse, de idei, de strategii, să ne rugăm împreună, să trăim minuni împreună. Este o perioadă frumoasă din viața noastră.

Centrul social „2 Moldoveni”

Elisei Dragu-Nagel: În centrul „2 Moldoveni” avem aproape 55 de copii zilnic. Aici, ei primesc două mese pe zi, facem lecții biblice, cântăm despre Dumnezeu. Încercăm să-i educăm și să-i integrăm în societate. Eu, împreună cu soția și fiul meu, venim aici aproape în fiecare zi, și alături de toată echipa de la centru facem multe lucruri frumoase pentru copii. Chiar dacă fiul meu este la o vârstă fragedă, îmi doresc ca el să participe în acest program cu copiii ca să nu creeze niciodată în mintea lui vreo diferență între cei de aici și copiii din alte cartiere.

Centrul social „Cărămidari”

Simona Constantin: În perioada verii avem tot felul de activități în care îi implicăm pe copii. În funcție de participarea lor, de felul în care fac lucru manual, de versetele biblice învățate sau rezultatele de la jocurile organizate de noi, primesc puncte, iar la finalul verii vor fi premii pentru cei care au reușit să obțină cel mai bun punctaj. Activitatea cu copiii este o provocare zilnică pentru că în funcție de vârstă trebuie să ne raportăm în mod diferit la ei. Dar cu răbdare și dragoste reușim să îmbinăm lecțiile, jocurile, precum și activitățile despre Dumnezeu, deoarece asta este ceea ce vrem să investim în ei.

  1. Era digitală, o provocare pentru întreaga familie
  2. Cum pot să fiu și păcătos și mântuit? | Un dar pentru tine 1.12, cu Ilie Popa
  3. Modalități de abordare a problemelor controversate
  4. Maradona, zeu al fotbalului?

Subcategories

Creștinul și PROFESIA-EDUCAȚIA

Creștinul și DIMENSIUNEA SOCIALĂ

Creștinul și BISERICA

Creștinul și STATUL

Creștinul și ȘTIINȚA-TEHNOLOGIA

Creștinul și RELAȚIILE

Creștinul și ALTE RELIGII ȘI FILOSOFII

Creștinul și BANII

Page 4 of 7

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • +40 256 284913
  • info@alfaomega.tv
AOTV Transition
  • Acasă
  • Alfa Omega
    • Cine suntem și ce facem
    • Ce spun alții despre AOTV
    • Noutăți Alfa Omega TV
    • Proiecte - Cum poți fi parte?
    • Donează
    • Campanii media
    • Aplicația mobilă AOTV
    • Newsletter email
    • Revista AOTV Magazin
    • Pagina de Facebook AOTV
  • Canal TV
    • Programul AOTV
  • Donează